Ca stele !
Caiet Nr. 1 - Poezii 1967
Ca stele polare,
Ca săbii în soare,
Gânduri, sclipesc.
Ca valuri în mare,
Ca mări, de ogoare,
Brațe foșnesc.
Ca floare, din floare,
Ca vremi, noitoare,
Inimi, iubesc.
inimile noastre,
râuri,
de dragoste,
în,
fluviu sonor!
Valuri,
înspumate,
de viață,
soare,
râvnă,
și dor,
ele,
escaladează,
ultimul versant.
Acolo,
da,
numai,
acolo,
sus,
e lacul,
sclipitor,...
Ca stele polare,
Ca săbii în soare,
Gânduri, sclipesc.
Ca valuri în mare,
Ca mări, de ogoare,
Brațe foșnesc.
Ca floare, din floare,
Ca vremi, noitoare,
Inimi, iubesc.
Sună, suflet de lumină,
Orga ta, de cântece și dor,
Sună, cât mai sună plină,
Lira ta, rapsod nemuritor.
Cântă, vremile cu soare,
Apele, în ritm de simfonii,
Omului, fii înălțare,
Gând isteț, și zbor, spre galaxii.
Cât..., scântei, sar din cărbuni,
Împletim țării..., minuni.
Cât..., tristeți, în lume bat,
Doruri..., nu mai dorm, în pat.
Cât..., Carpații, țin comori,
Nu e timpul..., ca să mori.
Cât..., izvoare, cată mări,
Visători..., suim...
Sensul, dragostei eterne,
Viu, pogoară printre noi,
Și din vrăji tăcute, cerne,
Fericirile..., în doi.
Cei robiți, o viață-ntreagă,
Floarea dragostei, iubesc,
Și doar timpul, îi dezleagă,
Când, bătrâni, o părăsesc.
Iubirea noastra..., de demult,
Iubirea noastra..., de demult,
Era, un dar al tinere? ii,
Din ce era, voiam mai mult,
Ca zorii, clarul dimine? ii.
Stau la pândă, vânătorii,
Trei, de cum mijiră zorii,
A lor arme, par vătraie,
Jerăind, în lanuri, paie.
Unul, zice plin de sine:
„ Când aveam lumini senine,
Doboram, cu ploi de-alice,
Prepelițele voinice ”.
Altul, plin de...
Schivnic trist, într-o minee,
Implorând, cerea..., femeie:
„ Doamne, când o văd la strană,
Simt că viața mea-i orfană.
Lasă-mă..., din schivnicie,
Să trec, pragul omeniei,
Să leg, viața mea anume,
De-a femeii, dulce nume....
Eu, voi muri..., poate chiar mâine,
În zori de zi, sau, înspre seară,
Dar..., las acelor, după mine,
Eterna dragoste..., de țară.
Eu, voi muri..., poate chiar mâine,
În spasme lungi, sau, într-o clipă,
Dar..., las durerea, care...
O..., cum îți cade voalul, când treci pe lângă mine,
Deși..., tu, pari o Zână, cu bucle aurii,
Ce vine, surâzăndă..., din zările senine,
Ca dimineți de vară, pe raze..., argintii.
Divină plăsmuire, cu mers..., de căprioară,
Cu câtă...
Mă culc..., în iarba visurilor clare,
Păstor, român, cu datină străbună,
Dar, strâng în pumn, nemărginiri stelare,
Esențe noi, de soare și de lună.
Mă culc..., în iarba visurilor clare,
Rapsod fecund, cu dor, de revelații,
Dar, îmi...
Universul, e-o rotire,
Fără timp și fără soartă,
Dar..., a sa nemărginire,
Galaxii, în spații poartă.
Universul omenirii,
E-o rotire grea, de soarte,
Dar..., imprimă nemuririi,
Frumusețile, în arte.
Universul țării noastre,...
Dacă..., ești, izvorul sclipitor, ce dărui,
Dragoste, în oameni, atunci..., răul nărui.
Dacă..., ești, în fapte, flux de omenie,
Din grădina lumii, strângi prietenie.
Dacă..., ești, în brațe, și-n tăria muncii,
Din belșugul țării,...
Partidul..., soarele nucleu,
Noi raze, ale lui, fierbinți,
Suntem..., un pașnic curcubeu,
De-nțelepciuni..., și de voinți.
Partidul..., bucurii, în lanț,
De dragoste..., și omenii,
E..., sânge viu, de dorobanț,
În pulsul..., noii...
Unii, mai zic:
„ Omul..., e mic,
Cât un pitic ”.
Dar, din el, un pic,
Cât, un irmilic,
Iscă, din nimic,
Tic-tac-ul cosmic,
Cene-i cântă noul „tic ”?
Străluci-va pic cu pic,
Ca versul, homeric.
Cine nu..., în întuneric,
Fără...
Trece iar, din calendar,
Către apa veșniciei,
Anul vechi, bogat în har,
Ca o toamnă aurie.
Cea din urmă, strălucire,
E cuprinsă, de-ntuneric,
Anul nou, e licărire,
Arde încă, vis himeric.
Iată-l, vine, și-i dorim,
Toată...
Ctitor, dragostei eterne,
Domn, al tainicei vrăjiri,
Dorul tânăr, noaptea cerne,
Har divin, peste iubiri.
O vulcanică pornire,
Strânge, duioșii de fată,
Ea, cuprinsă de iubire,
Frumusețile-și arată.
Veșnic, inima, duioasă,...
Pământul meu, străbun..., ne știe,
Săgetători, spre Dunărea albastră,
Războinici Daci, cu har și omenie,
Așa cum este..., firea noastră.
Pământul meu, străbun..., ne știe,
Făuritori, de datini și istorii,
Cetățile, stau dreaptă...
Stă caietul, nou, pe masă,
Cu rochițe, albe-n dungi,
Tocul, harnic, hâtru coasă,
Broderii, cu șnururi lungi.
El, sărmanul, de când lumea,
Multe gânduri, a mai scris,
Și..., s-a dat mereu, cu vremea,
Fie, rea ori..., fie vis....
Cine smulge cu râvnă, ale naturii taine,
Cine duce pe umeri, drumul de mâine,
Cine cată stele, în spațiul galactic,
Cine trece aburind, cerul antarctic,
Cine slăvește pacea, și cânturile,
Cine crește cu artă, avânturile,
Cine iscă din...