Când dorul! (I)

Când dorul! (I)

Când dorul gând s-a dat visării,
Treceam prin lume simplu om,
Din toate valurile mării,
Ce scaldă frunzele din pom,
Vibram un soare de avânturi,
Abia întrezărit în cânturi.

Când dorul gând, s-a dat iubirii,
Visam eternul tânăr om,
Cu toate valurile mării,
Din toate frunzele din pom,
Vibram din apele iubirii,
O fecundare nemuririi.

Când eul meu s-a dat gândirii,
Și plinului din toate om,
O mare vălurind simțirii,
Aceleași frunze mișcă-n pom.
Vibrarea cântecelor mele,
Resună duioșii rebele.

Așa se trec încet poeții,
Ca apa vieții în neom,
Ca toată floarea tinereții,
În panoplia unui pom.
Vibrarea anilor din cânturi,
Cer o vibrare din pământuri.