Când lutul aleargă !

Când lutul aleargă !

Când lutul tânăr, aleargă-n picior,
De mult e bătut ,de alții cu dor,
Să sară sprinten, de-i joc arzător.

Necazuri, n-are ! Dureri, nu-l cearcă !
Voios, își bate joc de vreo, Parcă,
Și trece senin, vâslind la o barcă !

Când soare torid, când vânt și ploaie,
Năpraznice bat, iar pomi-i îndoaie,
El, stă iubirii, munte-n văpaie !

Viața îi curge, în trai nervos,
Visări, îl cuprind, în brațe frumos,
Și timpul trece, dar, trece în jos !

Când lutul bătrân, trage picioare,
O clipă, în suflet, simte-o chemare,
Și plânge, când jocul e în sărbătoare !

Necazuri are, dureri încearcă,
Moarte simte, când râde o parcă,
Cu glas strident, de pasăre țarcă !

Când soare torid, când vânt și ploaie,
Năpraznice bat, iar pumnii îndoaie,
Stă, rebegit, cum stă o potaie.

Viața îi curge, în trai dureros,
Visări îl cuprind, mai crede-n Eros,
Când eu-l sublim, de moarte e ros !

Apoi, trupu-i rece,
În glie se trece,
Iar vesele Parce,
Nu-i dau încă, pace,
Ci-i cântă-n surdină,
Cântarea divină,
În veci lor, străină:
„ Mai multă lumină ! ”

Când lutul tânăr, aleargă-n picior,
De mult e bătut, de alții cu dor,
Cîci tot ce-i etern, e-n om schimbător !