Cine știe ?

Cine știe ?

Cine știe..., drumul lung, către, a fi ?
Poate-abia acuma, devenim, ce-om fi ?
Cine..., precizează, azi, că nu e ieri ?
Poate..., o durere, ar fi loc de plăceri ?
Cine..., garantează, viața că nu-i moarte ?
Ori..., că moartea însăși, viață ne împarte ?
Cine știe..., dacă..., șarpele parșiv,
Nu-i din gelozia, unui trai..., lasciv ?
Rîzvrătit în suflet, pe supreme Zee,
Că nu-i dăduse-n grijă, dorul de femeie ?
Cine știe..., poate, la răscrucea sorții,
Ne-a schimbat tăblița vieții, cu tăblița morții ?
Rău..., în loc de bine, și-n loc de adevăr,
Tot minciuni istețe, reânflorind din măr,
Care prind planeta și cuprind o lume,
Când..., puteau să crească, dulci, sub alte nume ?
Cine știe..., răul, de ce..., la sărmani,
Doarme dus, în suflet, și-n lipsă de bani ?
Dacă omenirea..., în lumină zace,
Poate că lumina, bine nu-i mai face.
Dacă de durere, mereu are parte,
Cine-i curmă firul, cu un fir de carte ?
Poate că-ntuneric..., este mult mai bine,
Că nu vezi..., păcate, nici minciuni, nici vise,
Căci de la lumină, cați în întuneric,
Ca și adevărul..., visul lui himeric.
Cine știe..., dacă, nu cumva minciuna,
Adevăr sinistru..., ni-e pe totdeauna ?
Dac-am mers, de veacuri, pe drumuri greșite,
Cin' să deruleze..., timpuri depășite ?
Cine..., prin lumină, scormonind în vaduri,
Va ivi în lume..., taina celor iaduri ?
Drumuri spre lumină, stau mereu închise,
Cine..., azi, mai speră, nebuloase vise ?
Cine..., să împingă, îndărăt, o roată,
Cu o judecată..., clar, întunecată ?
Rostuind o lume, pe o altă treaptă,
Care-n întuneric, ar trăi, mai dreaptă ?
Cine știe..., dacă, cancerul, nu este,
Cea mai blândă, poate, dintre boli, poveste ?
Care..., dacă, încă, mai ucide fete,
E, că-i plină-n toate, doar de vieți-esențe ?
Cine..., prinde sensul, ca și Prometeu,
Va deschide-n lume, era altui Zeu ?
Când, poeții tineri, vremuri prevestesc,
Multe idealuri, sfinte, atunci se-mplinesc !