Nostalgii, de țări adună,
Mii de doruri înspumate,
Duc, corăbii fulgerate.
Din cupola de cerneală,
Nici o stea, în nici o cală,
Noaptea urlă, hăituită,
De o vreme iezuită.
În vâltoarea, fără margini,
E un haos, de imagini,
Cine stă să mai priceapă,
Zbuciumata mării, apă ?
Dar, din neguri se arată,
Soarele, iubitul Tată,
Care-animă și răsfață,
Setea lumilor, de viață.