Cotidiană !

Cotidiană !

Grabnic, cheamă lung, sirena,
Crește zarva dimineții,
Zorii, duc luminii, trena,
Ca și munca, traiul vieții.

Larg prin porțile deschise,
Oamenii, duc zorul, râvna,
Stăpâniți de gânduri, vise,
Ei în treacăt își dau mâna.

Zeii tineri, în boschete,
Stau în jilțuri de nuiele,
Dor de ducă spre planete,
Eu, aprind cu dânșii stele.

Electroni, copii din fire,
Sar isteți pe albe clape,
Sună orga lor subțire,
Cântec cosmic, mai aproape,

Zei frumoși, plini de candori,
Joacă ziua în arpegii,
Alți-i dăruie comori,
După chipul ei și-al legii !

În oceanul meu de gânduri,
Cufund, unul, câte unul,
Ei, aduc, în multe rânduri,
Nestemate, cu duiumul !

Eu, le șlefuiesc cu pumnul,
Strălucesc timpul, cu ele,
Zeii mei, învață ritmul,
Trepidant, al vremii mele !

Larg, prin porțile cetății,
Înspre roza liniștită,
Gloria umanității,
Trece-n zarvă potolită !

În grădini, pe sub umbrele,
Jocuri vii, de curcubee !
Cresc prieteniei mele,
Straturi noi, de orhidee !

Zeilor, închin o cupă,
Dar mai multe-n cinstea noastră,
Soarele-i acuma, după...,
zarea clară și albastră !

Urc, pe trepte de lumină,
Dau ferestrele, spre stele,
Oaza mea, de farmec plină,
Scumpă ești, vieții mele !

Parcă-s Cezar, în vechime,
Toți, în jurul meu s-adună,
Spun, din fapte, o mulțime,
Și ne spunem: Poftă bună !

Din rotire și-n mișcare,
Continentele se-mbină !
Oamenii, sunt astăzi soare,
Țara mea, a lor lumină !

Glasul ei, în lume poartă,
Chezășia libertății,
Iar din fapte și cu artă,
Cântă imn umanității !

Ca în basmele prunciei,
Milenarul nostru, Ene,
Cu, o ceață străvezie,
Pune șeaua lui, pe gene.

Făt-Frumos, în vis apare,
Electron pe cal, rachetă,
Chipeș, ager în mișcare,
Prinde-n raze, o planetă.

Dâra lui, pe noapte scrie:
Fie-ți somnul dulce oază !
Până zorii, or să vie,
Oamenii, acum, veghează !