Amorfă, rece, solitară,
Din tine vin, spre tină mână,
A lumii ierni, spre primăvară !
Tu, ai ivit cândva, minunea,
Când totul era, frământare,
Când s-antrupat, în om , genunea,
Și tot ce-a fost și e, sub soare !
Deci, moartea, nu-i decât chemarea,
Acelor chipuri, istovite,
Ca să le schimbi, înfățișarea,
Cu alte măști..., mai potrivite !