Să fii apropierii, eternul lumii vraci,
Ce prinde-n mână stele,ce-abia se intuiesc,
Aprinderii de sori, ce-n raze biruiesc.
Căci viața noastră este,un haos trubadur,
Ce stă în previzibil, pierzându-se-n contur,
Ca o lumină stinsă-n vechiul oboroc,
Dar, reaprinsă veșnic, de un firav noroc!
Astfel lumina lumii, planează și desface,
Din caiere de lupă, fuioare dulci de pace,
Căci zilele-n amurguri, se pierd în nopți ce cresc,
Etern rătăcitoare, spre zori ce se ivesc!