Din epoca de piatră !

Din epoca de piatră !

Din epoca de piatră, ascult un cânt barbar,
Cum șlefuiește steiuri, cu urme de ghețar,
Și-n vaduri înspumate, ca din infern de ape,
Ascult vibrante harpe și doine, mai aproape !
Cântarea omenirii, e-o lungă șlefuire,
Pierdută în dorințe, dorinței împlinire.
O lume, crește-n vise și lasă-n urmă vise,
Și-n poame dulci culese, semințe-n veci deschise,
Cât timpu-i aparține, cât palpită-n ore,
Îmbie clipa morții, s-aprindă aurore !
O lume, moare-n sine, când uită vechea stripă,
Căci singura-ntrupare, ce smulge-n trai coșmare.
Când lasă harul muncii și se ogoaie-n pripă,
E patosul iubirii, în straie de candoare !