Știu că am în slove, farmec de poet !
Tânguioasa cobză, sună a dogit,
Cât mi-i dragă lumea, mie-s îndrăgit !
Dar de ce, privirea plânge, când eu râd ?
De ce, stau pe gânduri și tresar, oftând,
Știu, că mai e vreme, până am să mor,
Aș fugi, oriunde..., să fiu dezertor !
Dezertor din moarte, înrolat cântării,
Poate uit chemarea, și timpul plecării !
Dar mă-ntreb..., vieții pururi de exiști,
Ce mai pune-n schemă..., moartea, la artiști ?