Ca ochii omului sărac,
Tremurătoare ramuri plâng,
Și-n coaja umedă se strâng.
Pe strat de frunze ruginiu,
Aleargă dorul vieții, viu,
Plouat, cu raze de amor,
El vede vremea..., fără nor.
E toamnă, tristă..., cât cuprinzi,
Eternul clarelor oglinzi,
Bolnav acum, de guturai,
Așteaptă, florile de mai !