Da-n noaptea gândurilor mele,
Nu mai cad fulgere, nici brume!
Opace-adie printre hume,
Curbată-n neguri de mormânt,
Ce suie-n cânturi, sunt, nu sunt,
Fatidicul vieții clare:
„Uitare morților, uitare”!
Și-o pace-n șuiere de șarpe,
Răsună-n nesfârșite harpe,
Adio strălucite stele!
Eu, plec din gândurile mele,
Uitat sub glie și stingher,
Ca toți nevolnicii, când pier!