Eu amăgesc pe fiecare! (I)

Eu amăgesc pe fiecare! (I)

Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au fulgerat elanul verii,
Cu farmec dulce, nevisat.

De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De fapt rămân de dor prelinse,
Cristale triste-i amintiri.

De ce Natura-i o fecundă,
Roiește fără echivoc,
Pe când viața-i o secundă,
O pâlpâire de noroc?

Eu amăgescc pe fiecare,
Că sunt natură fără leac,
Dar ce n-aș da să fiu în stare,
Norocul dus să mi-l refac.