Pâinea n-o mai știu, nici lapte nici urdă,
Foamea e-n orbite, crește globii mari,
Burțile răsună, hoardă de tătari.
Surdă omenire care urci rachete,
Cum de lași să moară un popor sub soare?
Numai firmituri de la mari banchete,
Ar aduce-acolo multă alinare.
Ce-i dacă sunt negri, sunt și dânșii oameni,
Plini de energie, de-o credință nouă,
Poate viitorul le va fi asemeni,
Unor ideale, clare ca o rouă.
Te întoarce dară, om de omenie,
La-nălțimea lumii-n care-ai tot luptat,
Du-n Biagra pâine, cânt și bucurie,
O umanitate, demnă de urmat.