Eu amăgesc pe fiecare! (IV)

Eu amăgesc pe fiecare! (IV)

Albaștri ochi prin sita serii,
Muiați în flori ce mor striate,
Mai fulgeră aleanul verii,
Cu farmece de mult uitate.

De ce în van sunt reaprinse,
Acele tainice iubiri,
De tot rămân de dor prelinse,
Cristale tristei amintiri?

De ce Natura-i o fecundă,
Roire fără echivoc,
Pe când viața-i o secundă,
O pâlpâire de noroc?

Eu amăgescc pe fiecare,
Că sunt natură fără leac,
Dar ce n-aș da să fiu în stare,
Norocul dus să mi-l refac.

Dorinți o clipă reaprinse,
De zvonul dragostei eterne,
Neputincioase curg prelinse,
Când gânduri triste le tot cerne.