văd o lume neștiută,
pe când sufletul,
afară,
pe-o bancă,
de aseară,
cu alt suflet care-l știe,
logodindu-se în taină,
sorb imensități,
tăcerii.
Miezul nopții cerne stele,
peste suferinți rebele,
până-n zori,
când,
din iubire,
încolțește,
veșnicia,
flori plăpânde,
fericirii!