Planeta noastră!

Planeta noastră!

Planeta noastră-i mamă bună,
Pe toți, la sânu-i ne adună,
Dar noi, cu coifuri de aramă,
O tot jignim, nu ținem seamă.
Dar ea sărmana, iubitoare,
Ca toate mamele sub soare,
Se lasă-mpunsă prin picioare,
Mai uită cum ne trecem vremea.
Mai uită-n sinea-i cum o doare,
Cu cât se înmulțește lumea,
Și lumea noastră cum e firea,
Vrea să-i subjuge strălucirea.
Din gama apelor eterne,
Gonind pădurile perene,
Eu scormonind în inima-i adâncă,
Să-i smulgă brațe vechi de stâncă.
Copii isteți ai vremii mele,
Firavi cât licărul de stele,
Uitați că mama iritată,
Se supără și-i enervată.
Odrasla-n colț pune să steie,
După un tur de reteveie.
Când văd o mamă costelivă,
Mă tem de vechea tentativă.
Că mama noastră cea mai bună,
Voind puțin să ne supună,
Că prea ne-am întrecut măsura,
Să nu dea tata-n roi de-a dura.
Ca să-și refacă iar cununa,
Splendidul roi din totdeauna.
Și până tot se potolește,
Cu alte fețe se ivește.
Ca iar, senină, iubitoare,
Să miște-n noi a ei iertare.
Planeta noastră rotitoare,
În tot ce are-i simțitoare,
Dar noi, isteți viteji de seamă,
N-o prețuim că-i bună mamă.