De gânduri..., care pizmuiesc,
De-o sete oarbă..., care roade,
De vise..., care-ademenesc!
Mi-e capul, plin..., de gânduri rele,
Spoite-n vis, c-o lume nouă,
Ce poartă, zâmbete-n ghiulele,
Și ochi vicleni, sub strai de rouă !
Când mame-n pântece, duc pruncii,
Eterne..., prelungiri de viață,
Șacalii, sub nectarul muncii,
Disprețuiesc..., a lumii față!
O pânză grea, de depravare,
Îmbracă..., sfinte idealuri,
Căci binele..., mereu își are,
O lume..., înnecată-n valuri!
Nimic..., nu-mi limpezește cerul,
Căci nimeni..., nu deschide-o cale,
Nevolnicii..., mai țin cu clerul,
Iar mulți..., se pierd la urmă-n vale!
O..., voi, năieri visării noastre,
Voi..., șoimi, ce știți ce-i nemurirea,
Stropiți..., cu zările albastre,
Să încolțească..., înnoirea!