Să scriu !

Să scriu !

Să scriu..., de noaptea unor stele,
Ce cad, în visurile mele ?
Să scriu..., de trecătoare zile,
Eterne-n gânduri de copile ?

Acestea toate, le-au scris, toți,
De la bunici, pân' la nepoți !

Să scriu..., că viața, mi-a fost fadă,
Că m-au călcat toți pe obadă,
Că mi-au fost toate, prăbușire,
Un chin amar, o ispășire ?

O..., toate astea-s povestite,
De-atâtea minți, în cărți cinstite !

Să scriu..., iubiri, ce ard în pară,
Când strajă stau, stejar, afară ?
Să scriu..., când luna, varsă pace,
Că-n dorul lor, vrea să mă-mbrace ?

Acestea..., dragă, domnul meu,
Le-a spus, un geniu, mult mai greu !

Deci, mie, azi, nu-mi mai rămâne,
De vreau, izvoare în fântâne,
Decât, s-aprind, cu alte stele,
Vulcanul, cânturilor mele !

Acestea toate, n-au fost scrise,
Dar, chinuiesc, atâtea vise !