Cum moare-o gâză, după ploaie,
Când ai fost fulger, printre nori,
Și ploaie, vremii ce ogoaie!
Să te strecori grăbit și lent,
Să joci un teatru, cu oricine,
Să fii mereu..., un repetent,
Când alții trec, uitând de tine!
Să uiți, ce mult ai chinuit,
De mic, dând muguri tinereții,
Să uiți, cu cât greu ai suit,
Să fii în rând, cu toți băieții!
Dar, viața, are legi de fier,
Necruțătoare, și eterne,
Nu plânge oamenii, când cer,
Ci-n sita morții, îi tot cerne!
Și astfel, seara-ntr-un balcon,
Simți vesel, viața cum adie,
Că moartea, încă n-are tot,
Să curme cântul, și să vie!