Sărmanul om! (II)

Sărmanul om! (II)

Sărmanul om căzu în drum,
Cu inima beteagă,
Decesul lui venea acum,
După o viață-ntreagă.

Și poate că ar fi trecut,
Convulsia din urmă,
Dar lumea-n jurui a țesut,
Un cerc, care te curmă.

Zadarnic medicii strigau,
Să-i facă loc și aer,
Ei în desime se grupau,
Ca fire lungi în caer.

Iar fețe dragi care-a iubit,
Veneau în vagi conture,
Să-nchid-a morții vis subit,
Cu zel de lumi mature.

O lume, care te socoți,
Umană pe pământuri,
Tu ne găsești pe rând, la toți,
O cale spre mormânturi!