Scaldă lumea de nevroze,
Când zarea-i muiată-n stele,
Luna, trece-n umbre roze.
Noaptea, cad nedumeririi,
Inocenții ochi de fată,
Ca lumina primăverii,
Când în inim-o săgeată.
O rugam cu lacrimi pure,
Să nu vie, până când,
Nu s-abate pe pădure,
Pânza nopții, fluturând.
Ca s-ascundă-ntre lumină,
Ș-așteptării tainic joc,
Doi copii ce par să țină,
A iubiri-n veci noroc.
Pătimași, pierduți iubirii,
O simțire fără margini,
Neștiind, că taina firii,
Se repetă, printre oameni.