Trubadura ei..., visare!
Delirând, în jocuri oarbe,
Uită-n trai, străvechi altare!
Uită..., cum mizerii curmă,
Flori..., ce-ar fi putut să fie,
Cum durerea..., cea din urmă,
Moare-n plumbi..., de omenie!
Uită..., triste, largi pustiuri,
Glaciale-n veci..., toride,
Când, dă ample interviuri,
Unor..., capete sordide!
Văd..., năpârci, sărind în spume,
Sfâșiind..., aceste versuri:
„Să fim drepți! Nu-ntreaga lume,
E..., cuprinsă de eresuri!”
Unde cresc, roade iubirii,
Dacă-s oameni, dați pierzării?
Crima..., spurcă taina firii,
Veșnic..., setea înălțării!