Să spun de zbuciumate nopți?
De schimbătoare zile?
Au scris bunici, nepoți,
Cutremurătoare file.
Să spun de-a lor lumină,
Când stele licăresc,
Ori de lumina zilei,
Când hojmai hoinăresc?
Acestea s-au spus toate,
Cu maxim de...
Martore stau streașine de case,
Umede de-a umbrelor visare,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungite eri prin noi în zare.
Umbre duc lumina vieții clară,
Cu lumini din noi mântuitoare,
Moartea care ne-a răpit aseară,
Dinspre ziuă se...
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Deși curg slove lapidare,
De taina muzei sunt pătrunse,
Când trage-n cumpeni visătoare,
Lumini care mai stau...
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
La voi gândesc duioși gropari,
Cum simplu mă veți da uitării,
Pe când o seamă de măgari,
Vor plânge lacrima mustrării.
Martore stau streașine de case,
Umede de-a umbrelor visare,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungite eri prin noi în zare.
Umbre duc lumina vieții clară,
Luminișuri cad tremurătoare,
Toate câte-au răposat aseară,
Pe viu se...
Martore stau streașine de case,
Umede de-a umbrelor visare,
Rebegite strălucesc pioase,
Prelungite eri prin noi în zare.
Umbre duc lumina vieții clară,
Luminând cu umbre trecătoare,
Moartea ce-a răpit aseară,
Din ziuă se...
Eu isc o slovă lapidară,
Din taina muzei ce-i pătrunsă,
Când trag în cumpăniri de seară,
Lumina-n care stă ascunsă.
Cohorte de lumină,
Acuma solitare,
Mai rumenă-n grădină,
O ultimă cărare.
Și ultima cărare,
în sufletu-mi ce plânge,
Că zi de zi dispare,
Și-n negură se stinge.
Din negură se lasă,
Iubirea pe pământuri,
Mormânt ruini-n...
De-un timp cobor încet la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
O țin aducerii aminte.
Eu cern c-o sită nu prea mare,
Sideful boabelor de rouă,
Și cată geana de rugină,
Când plouă-n ram se vrea lumină.
Prind a înțelege cum lumina zilei,
Mână umbre dese spaime și dureri,
Prind că-i o mișcare ca un dor al milei,
Care-ogoaie crime, jafuri și plăceri.
Prind a înțelege ce-i mișcarea-n sine,
Când își schimbă chipul, când pare adâncă,...
Cu aste mâini eu am săpat,
La temelii de vremuri,
Și cu sudoare am udat,
Dar ce ai..., parcă tremuri?
Din noapte am creat lumină,
Vieții grea apoteoză,
Cum ești rodul în grădină,
Am împletit cununi de soare.
Redă-mă soartă iar iubirii,
Să sorb suflarea tinereții,
Redă-mi natură taina firii,
Redă-mă mie iară vieții.
Redă gândirii iar lumina,
Să repictez o catedrală,
Redă-mi suplețea genuină,
Să zbor în pusta siderală.
Redă-mă...
Deși mi-i traiul fără rost,
Mi-i geniul ordine divină,
Din haosul care am fost,
Rămâne unica lumină.
La noi gândesc duioși gropari,
Când mă veți da uitării triste,
De-or plânge-o seamă de măgari,
Să știi, sunt cei ce-mi dară...
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Că basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Că straiele vieții nu sunt decât fantasme.
Că omul în lumină, cu greu se-nvrednicește,
Ci tot în neguri cată...
Doruri, gânduri, patimi, vise,
Lanuri crude, dulci narcise,
Valuri crești Dumnezeirii,
Vise vii ucise vise,
Toate cresc din taina firii,
Labirintele iubirii.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul poeziei,...
Chiar de mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Și trag din cumăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Era un timp când orice floare,
Din amorul florilor creșteau,
Și lumina pieritoare,
În ferestre se pierdeau.
Azi maestrul vremii noastre,
Simțitor la inimioare,
Radios, solemn, albastru,
Taie zilnic anemone.
Doruri, patimi, gânduri, vise,
Lanuri crude, dulci narcise,
Valuri munți, valuri coline,
Vise vii ucise vise,
Toate trag nădejdi de bine,
Din iubiri ce zac ruine.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul...
Era un timp când orice floare,
Din amorul florilor creșteau,
Și lumina pieritoare,
În ferestre se pierdeau.
Dar a venit un timp mai hâtru,
Când buruienile corcite,
Au prins în mână cite-un schiptru,
Și-au nimicit ce-i anemone.
