Cu două mâini am tot săpat,
La temelii de vremuri,
Și cu sudori am tot udat,
Ca tu să nu mai tremuri.
Din grele nopți cască lumină,
Să leg cu noi apoteoze,
Vieții visuri de grădină,
Și munților cântări mai roze.
Iubirea mea de patimi plină,
Ca dorul setei de izvor,
Ogoaie setea de lumină,
Secând din scara tuturor.
Din tot ce-am scris nu-s toate bune,
Nici n-au ades luciri de perle,
Dar vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scară unor stele.
O trudă zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Eu isc o slovă lapidară,
Din taina muzei ce-i pătrunsă,
Și trag în cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Lumina mea tremurătoare,
Ca apa scormonind adâncuri,
Animă vieții o cărare,
Undind ades în șesuri smârcuri.
Dar jarul tău arde potaia,
Și stepe triste prinde-n cătini,
Când aduce lumii ploaia,
Și cântă dulce din noi cetini.
Lumino tu tremurătoare,
Ce curgi din ochii mei 'n-adâncuri,
Când cați vieții o cărare,
Îmi luminezi și șes și smârcuri.
Tu arzi cu jarul tău potaia,
Ce calcă-n stepa mută spinii,
Când de pe mări tu picuri ploaia,
Tu germinezi...
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Chiar de mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Când trage cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Iubirea mea de doruri plină,
Cu patimi de clare izvoare,
Ogoaie setea de lumină,
Ce stăruie în vechi ponoare.
Patimi grele, doruri, vise,
Gânduri crude, neprecise,
Valuri minții, grăiri line,
Vise vii și vise stinse,
Toate trag nădejdi de-abise,
Din iubiri ce zac ruine.
Trec pe apa tinereții,
Barca lumii-ncet poeții,
Și cu harul...
Martore stau streașine de case,
Umede de-a nopți-nrourare,
Rebegite țârâiesc încet sfioase,
Prelungiri de eri prin mine-n ere.
Veșnică e pura dimineață,
Soră cu lumina suitoare,
Cugetarea mea tăcută-nvață,
Cum că viața nu-i decât...
O dulce bunicuță, mi-a spus că în iubiri,
Mor visele urâte, cum mor iubind satiri,
Cum basmele se leagă, cu alte mii de basme,
Cu rosturile vremii, adeseori fantasme.
Că omul spre lumină, tot cade-n întuneric,
Dar nu renunță pururi,...
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga gra de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
Seara strânge în unghere,
Raza zilei care piere,
Tot imperiul de lumină,
Scade-n vrajă genuină.
Din nimicuri iese totul,
Ca și morile de-notul,
Noaptea prinde strălucire,
Să vegheze peste fire!
Republica mea dragă, ești visuri de milenii,
Ce scânteiesc lumina spre zorile de mâine,
Ești tropotul de oșteni ce calcă ritmul lenii,
Ești sânul omenirii din leagăne de pâine!
Vis sedus din patima uitării,
L-am sădit în cugete lumină,
L-am stropit cu valurile mării,
Să-ncolțeasc-o eră mai virgină.
Știu păcate care o să-l dreagă,
Știu ispite care-i poartă pică,
Știu și calea lui pribeagă,
Știu și steaua...
Adesea zicem repetând:
O..., Primăvară! Vină!
Când jocul vieții-n noi mustind,
E dornic de lumină.
Iar Primăvara, ascultând,
Chemării vremii noastre,
Apare-n clipe surâzând,
Uimind cu zări albastre.
Adesea zicem repetând,...
De stele de luceferi,
Ce tremură-n tării,
De sorii ce-au pereche,
Mai poți astăzi să scrii?
De când e viața minte,
De toate s-au tot spus,
În tomuri de cuvinte,
Cum stau acolo sus!
Aice pe pământuri,
Și apele se știu,
Din miile...
Ascuns miracol, te tot caut,
Prin nebuloase de păreri,
Te chem cu sunete de flaut,
Din lumea ta de nicăieri.
Dar tu din ceruri fără nori,
Nu te arăți decât târziu,
Când viața lumii stă s-apună,
Mereu în scânduri de sicriu!
Nu...
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi....
Ni-i dat să trecem prin lumină,
În zodii noi de suferință,
De câte ori n-am dus potopul,
De griji, la mare biruință?
Căci scrie clar în sfânta carte,
Cum Noe-a strâns în barcă toate,
Noi, mergătorii mai departe,
Am strâns din...
