Mă joc!

Mă joc!

Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi.
La ce folos când ești moșneag,
Să speri vieții alt meleag?
Când morții vremi, te-a soroci,
Poate cei vii n-ar mai boci,
Că nu ți-ai împlinit pe rând,
Acumii tăi, neregretând.