Tinerețea-i zbor și vis!

Tinerețea-i zbor și vis!

Tinerețea-i zbor și vis,
În zenitul devenirii,
Căci ea-ngroapă în abis,
Ce-i supus îmbătrânirii.

Cine mai putea să strângă,
Haosul, după creații?
Cin' să cânte și să plângă,
Morții noștri și-altor nații?

Decât ea, naiva floare,
Îndrăgirii de aproape,
Care leagănă-n visare,
Pacea vremii-n brâu de ape.

Dar natura e vicleană,
Când cu viii, când cu morții,
Suverană creatură,
Nu cunoaște mila sorții

Numai oamenii bat gânduri,
Nemuriri pe vechi altare,
Până cad, în patru scânduri,
Adormiți, întru uitare.

Din câte sunt, aș vrea să fie,
Adevărul cel mai viu,
Să sorb amarul din minciună,
Iubirii-n veci să-i pun cunună.

De trec un om necunoscut,
Simt omenie-n ce-am făcut,
Să par un talisman sâlhui,
Dar la-ndemâna orișicui!