Acuma veacuri scrise-n urme,
Un Domn Român, în straie jalnic,
Opri, cu oaste și cu turme!
Să ridicăm aici cetatea,
Popor iubit, lovit de soartă,
Să-nchidem tainic libertatea,
Cu-ntineriri de străji la poartă!
Ori azi, ori mâine, oricând în lume,
Dușmani vicleni, îi vor pieirea,
S-o ocrotim cu zid anume,
Cum dârji, ne ocrotim cu firea!
Din pâlcul bărbilor cărunte,
Se pleșuvi, o umbră rară,
Arcaș sâlhui, șoiman de munte,
Domol grăind, ca pe la țară!
Nu-i bună oameni buni povața,
Nu-nchideți libertatea-n ziduri!
Astfel se macină viața,
Astfel credința-n mii de gânduri!
Căci libertatea nu-i o sclavă,
S-o-mbraci în zid de cetățuie,
Ea-i pasăre, ce numa-n slavă,
Cu țara-n noi, eternă suie!
Grăit-ai inimos, române,
Deși ți-e mic în oaste rangul,
Acel ce nici cu ea rămâne,
E vrednic să-l cuprindă ștreangul!
Sunați din buciume răzlețe,
Să primenim cu nori furtuna,
Să potopim în oști semețe,
Trufia lor, ca-n totdeauna!