Vânturi, vânturi, viscolind întruna, viscolind la geamuri viaţa ce s-a dus. Că de-atâta viscol nu mai ştiu de-s mort, şi de-atâta moarte nu mai ştiu ce-am spus. Vânturi, vânturi viscolind întruna, viscolind la geamuri viaţa ce s-a dus. Poate iarna o să spele praful de puşcă din crâng, pe când eu de-atâta viscol, doar la uşa ta mai plâng. Vânturi, vânturi viscolind întruna, viscolind la geamuri viaţa ce s-a dus.Valeriu Armeanu