Tristețea unor catedrale,
O simți din bolți până în praguri,
În șirul lung de osanale,
Pe ziduri care plâng de veacuri.
Icoane, șterse de credința,
Atâtor buze tremurate,
Își dau cu greu acum silința,
Splendori ascunse să...
Dragă mi-i țara ca ochii din cap,
Cu șir de istorii ce-n mine încap,
Dragi îmi sunt plaiuri cu turme de mioare,
Ce rumegă-n mine pajiști cu soare.
Dragi îmi sunt Carpații, mai marii mei frați,
Legăm mâini, de zi și celor plecați,
Dragă...
Albaștri ochi prin sita serii,
Ca două flori de măr rotat,
Au scânteiat în pragul verii,
Tot sufletu-mi înrourat.
O..., Doamne cum au fost aprinse,
Acele tainice porniri,
Ce zac acum în mine stinse,
Sub maldăre de amintiri....
După April, cu zări striate,
Un Mai, posac și plângăreț,
Dezlănțuit, pe ne-așteptate,
A smuls coroana lui de preț.
Murați, în farmece de Mai,
Visăm, că vremea ne e bună,
O..., Primăvară, dulce rai,
Ce-am făcut, de vii furtună?...
Te implorăm maică natură,
Să-nfrâni forfota din lavă,
Să legi năpasta c-o centură,
Să simtă lumea că nu-i sclavă.
Nu răsturna oceanul vremii,
Ca să pierim în vre-o stihie,
O..., nu ne da iar anatemii,
Cum ne-ai mai dat, din...
La mormântul meu pustiu,
Unde-o crește-n ierbi uitarea,
Cine, fără ca să-l știu,
Va mai căuta cărarea?
Cine va sădi un pom,
Să-mi ogoaie amintirea?
Oare care pui de om,
M-o strivi, să-i țin zidirea?
Cum o fi, tot n-o să-mi...
Cum roua-n flori de trandafiri,
Sporește, luciu-n nopți senine,
Tot astfel, vraja din iubiri,
Sporește soarta lumii-n bine.
În veacul nostru au sporit,
Lumini mileniului ce vine,
Dar câți martiri au înflorit,
Livada morții, nu...
Poezie de Constantin Obadă despre celebritate, nedreptate, grădină, moarte, foame, națiune, bine, destin, noapte, numePloaia cade stol de păsări,
Obosite, pe vapoare,
Iar din miezul nopții sumbre,
Dorul meu, soarbe din ploaie,
Dulci răcori de vin spumos!
O neliniște cuprinde,
Sufletu-mi înamorat.
Vara patimii ascunsă,
Iscă-n ochi bobiți de rouă....
La mormântu-mi fără flori,
Unde crește-n veci uitarea,
Cine va veni în zori,
Să-mi mai plângă-nduioșarea?
Cine va sădi un pom,
Să-mi umbrească nemurirea?
Teamă mi-i că pui de om,
Mi-o strivi cu-n bloc uitarea.
Soare dulce-a vieții mele,
Scaldă lumea de nevroze,
Când zarea-i muiată-n stele,
Luna, trece-n umbre roze.
Noaptea, cad nedumeririi,
Inocenții ochi de fată,
Ca lumina primăverii,
Când în inim-o săgeată.
O rugam cu lacrimi...
Poezie de Constantin Obadă despre inocență, copii, noroc, jocuri, lacrimi, umbră, oameni, ochi, iubire, soareDin cer roit în raze, oricând un tânăr soare,
Renăscător de vremuri, va străluci din valuri,
Dar când nu-s ochii lumii, iubind a fi în stare,
Să le priceapă tâlcul, spoind cu idealuri.
Speranțe nemuririi, durerii ce palpită,
Nu e...
Poezie de Constantin Obadă despre imortalitate, zbor, nimic, haos, fericire, speranță, tinerețe, ochi, lume, viațăAmiază leneșă de vară,
Tu scalzi natura-n aburi calzi,
Pari o vicleană, solitară,
Când treci prin cetina de brazi.
Apusul fin e o minciună,
Căci tu viclean-o, te strecori,
Ca după stele și cu lună,
Să vii mai falnică în zori.
Apropiem duioasa vreme,
Când va-ndrăgi pe cei de azi,
C-au mai cioplit cu dălți poeme,
Și orgi, din cetine de brazi.
Visăm vioi cu ochii minții,
Spoind cu dor cupola țării,
Sfioși se bucură părinții,
Că-mpodobim altarul zării....
Poezie de Constantin Obadă despre poezie, vreme, geniu, tinerețe, ochi, sfinți, pace, iubire, dor, luminăMă tem, să număr ziua asta,
Să nu se supere nevasta,
În care parcă m-am născut,
Nu știu nici când ne-am cunoscut.
În care, parcă am trăit,
Adesea ca un bun răit,
În care, parcă am murit,
'N-amurgu-i roșu aurit.
Din care, iar am...
Poezie de Constantin Obadă despre numere, muncă, parfum, soție, ideal, salariu, zi, tăcere, naștere, zi de nașterePărinți, necugetați părinți,
Grijiți-vă de ploduri,
Or să vă vândă pe arginți,
Aceste mici odoruri.
Prea bat orașe, fără rost,
Prea nu știu ce e munca,
Le-ar trebui un soi de post,
Că prea la bun s-aruncă.
O..., sigur, am și...
Poezie de Constantin Obadă despre părinți, morală, post, școală, siguranță, muncă, copii, rău, viață, poezieTe-am văzut fugind pe stradă,
Fată dulce, ca-n baladă,
Ca toți cei îndrăgostiți,
Azi uitați și părăsiți.
Sfântă dulce ca un soare,
Numa-n raze de candoare,
Tu urcai dealul Copou,
Vis al vâscului ecou.
Și-a schimbat strada...
Cum este roua-n trandafiri,
Atunci când vremea se cuvine,
Din vinul sfânt, plin de iubiri,
Am prins inelelor rubine.
Cu patimi grele le-am cioplit,
Cu suflete de sfinți și fameni,
Cu suferinți le-am repilit,
Și azi, în ele văd...
Poezie de Constantin Obadă despre sfinți, vin, suferință, început, foame, suflet, nume, poezie, vreme, lumeTinerețea-i zbor și vis,
În zenitul devenirii,
Căci ea-ngroapă în abis,
Ce-i supus îmbătrânirii.
Cine mai putea să strângă,
Haosul, după creații?
Cin' să cânte și să plângă,
Morții noștri și-altor nații?
Decât ea, naiva...
Poezie de Constantin Obadă despre tinerețe, naivitate, vis, haos, zbor, amar, adevăr, pace, uitare, moarteDe mic, mă tot neliniștesc,
Și adevărul, mi-o-ntărește,
Că altă viață, nu mai crește,
Dar, nici nu se întrezărește.
Căci eu, în altele nu-ncap,
Chiar dacă ne trăiesc nepoții,
Ca valuri mari, pe-ntinse ape,
Ne prăpădim încet, cu...
Mă tem de tine, zău mă tem,
Vezi bine că mă jur...
Adeseori, în nopți, te chem,
Să-mi risipești tăcerile din jur.
Dar, nu vii, nu vii, nu vii?
Floare blândă de narcis,
Singuratic, ca și steaua din tării,
Priveghez cu ochii treji,...
