Copacii, falnici, mor în cercuri,
Când siluiți, de vânturi tari,
Plesnesc, ca legendare arcuri,
Strunite-n trupuri, de barbari.
Nu cred, că mor, fără să știe,
Cât suntem, de îndurerați,
Nici că destinul, nu-i îmbie,
Din șes, să...
Revăd, altare părăsite,
Cum caută, fumuri de tămâie,
Figuri, de veacuri obosite,
Cum triste, încă mai mângâie.
Icoane, supte de credința,
Atâtor buze tremurate,
Mai tulbură și-acum ființa,
Cu pătimiri, îndurerate.
Revăd,...
Când, de la țărmuri verzi, în larguri pleacă,
Odoare scumpe, răsfățate-n pufuri,
Nu știu durerea, și nici foamea seacă,
Și că mai bat furtuni, ori, ard nădufuri.
Nerăbdători, prind toți, câte-o timonă,
Teribili lupi, să nu cedeze...
În târgul meu, din valea unui munte,
Ornat, cu zmeurișuri solitare,
Revăd, în portul firelor cărunte,
Luchieni, boind cu Voroneț altare.
În târgul meu, din valea unui munte,
Arcașii, trag, în liniștea eternă.
Cei vii, la jocuri și-n...
Multe nopți, cu stele clare,
Mi-au fost, triste felinare.
Multe zile, roind soare,
N-au adus, nici o cântare.
Multe doruri visătoare,
Mi-au pierit, ca spuma mării.
Multe fețe, îmbietoare,
N-au adus un preț, răbdării.
Chiar...
Stau singur, în casă, și mult meditez,
Cum duce vremea, sămânța de crez.
Cum mână norocul, pe alte meleaguri,
Cum moartea, ridică în urmă-ne praguri.
Stau singur, în casă și iar meditez,
Că soarte, ne este, un mic titirez.
De cade...
Poezie de Constantin Obadă despre destin, meditație, singurătate, acasă, casă, timp, geniu, noroc, soare, lunăUnde..., să rotească, steaua mea prin aștri,
Ca să lumineze, cer, cu ochi albaștri?
Unde..., să mai cadă, raza ei curată,
Ca să primenească, lumea întinată?
Unde..., să străbată, codrii cu izvoare,
Să reînflorească, dragostea-n cărare?...
Poezie de Constantin Obadă despre dreptate, libertate, tinerețe, iubire, ochi, cer, pace, lume, zi de naștere, poezieCa omul bun și darnic,
E tot pământul țării,
Podoaba lui, frumoasă,
Mereu, e-n devenire.
El, suie din mândrie,
Carpații-n largul zării,
Și zarea, o coboară,
Pân' la limanul mării.
Și tremură de ciudă,
Când, nu-i dăm,...
Poezie de Constantin Obadă despre cer, oameni, libertate, pământ, mândrie, poezie, flori, grădină, lumeCând..., tulbură, gândirea,
Tu..., vii lumină clară,
Când scpără, iubirea,
Tu..., arzi cu mine-n pară,
Când..., gândurile bune,
Cu sârg, mi se-ncunună,
Te simt în mine, mare,
Cum râul meu adună.
Când..., valuri, bat furtună,...
Poezie de Constantin Obadă despre democrație, diplomație, coșmar, cugetare, dușmani, luptă, bunul simț, simț, cultură, răuAș vrea, să fiu, un ger polar,
Să-ngheț minciuna-n fașă,
Să nu mai fie-n lume far,
Și la săraci, nănașă.
Aș vrea, să fiu vulcanul viu,
Să-i torn în plete, lava,
Ca sub acest, divin sicriu,
Să-i piară-n lume, slava.
Noi, am crezut, în șerpi cuminți,
Când s-au jurat, că n-au venin în gură,
Ades, am fost, mai buni părinți,
Străinilor, cu drept, la-nvățătură.
Zburdau în funcții, șerpii toți,
De bine, au crescut, ditai balauri,
Dar, la răstriști,...
Golașe ramuri, plâng amarul,
Podoabelor, în veci, furate,
Cum plâng, icoane triste, varul,
Cupolelor..., decolorate.
Duioase ramuri, rebegite,
Mai resemnate, plâng durerii,
Când, prin artere, prelungite,
Dospesc, podoabe, primăverii.
Fiecare ram,
tremură,
regretul fructelor,
furate,
iar,
sub coaja lui,
sbârcită de tristeți,
mustește,
încet,
speranța,
primăverii!
O ceață densă, vineție,
Posacă, ca un biet arici,
Coboară, ca o erezie,
Din capul, unor venetici.
Pădurile, adânci, par moarte,
De jocul tulbur, delirant,
Când clipele, se sparg deșarte,
De steiuri sure, de versant....
De n-ar fi zbateri trecătoare,
La carul soartei omenești,
De n-ar fi setea, de visare,
Noi, n-am mai crede, în povești.
Nici n-am zbura, în vaste spații,
Pătrunse, de eternul, gol,
Ca să fixăm, prin constelații,
Repere..., viselor...
Poezie de Constantin Obadă despre dor, iubire, naivitate, simbol, dorință, viață, povești, lege, vis, poezieAfară-i zloată, urlet, frig,
Stau lângă sobă, dogorit de vise,
Motanul, sforăie covrig,
Iar eu, regret grădinile ucise.
O cugetare, râde-n prag,
Treci timp ursuz, să vie primăvara,
O clipă, văd, tot Maiul drag,
Și biruind urâtul,...
Poezie de Constantin Obadă despre grădină, regret, cugetare, râs, timp, primăvară, clipă, vis, poezieDin cercul unor, vagi ecouri,
Ispite vechi, mai dau târcoale.
Dar, cerul, e secat de nouri,
Adio-n lanul meu, cereale.
Vai...! Buruieni pe orice brazdă,
Buiace, cresc, și-mi spun pe nume,
Cu anii, toate mă vor gazdă,
De-aș fi...
În crâmpei de fantezie,
Văd, domnițe cuvioase,
Cum citesc, din poezie,
Scene dulci și amoroase.
Șiretind duios cu ochii,
Inocentelor fecioare,
Strâng sub faldurile rochii,
Voluptate și candoare.
Noaptea-n tainice unghere,...
Cei adulați acuma, mâine,
Vor sucomba, în carul timp,
Când cerberul, eternul câine,
No să-i primească în Olimp.
Căci gloria, în veci nu iartă,
Măsluitorii de talent,
Și nu există-n lume, artă,
Să le ridice, monument.
Din dorul vieții au crescut,
Speranțele, copile,
Dar, dorul vieții a trecut,
Viclean profet, prin zile.
Iar când să zic: mi se cuvin,
Dup-așteptări deșarte...
Mărinimosul meu destin,
Mă ferici..., cu moarte.
Poezie de Constantin Obadă despre speranță, viclenie, destin, dor, zi, trecut, moarte, viață, poezie
