Zile, încâlcite-n treburi,
Treburi, încâlcite-n schele,
Roind raze, printre aburi,
Saltă veacul, pân' la stele.
Eu, în umbra mea străveche,
Caut veacului pereche,
Unii, zic, că dau în streche,
Alții, că-s într-o ureche.
Eu,...
Prind a înțelege, simfonia ploii,
Care spală ziduri, și striază geamuri.
Simt, cum mână setea, la carul nevoii,
Nori, bătuți de vânturi, care mișcă ramuri.
Prind a înțelege, cum lumina zilei,
Mână-n ura vremii, spaima și durerea,...
Poezie de Constantin Obadă despre plăcere, crimă, infractori, voință, frică, bunul simț, simț, ură, lege, schimbareRedă-mă soartă, iar iubirii,
Să sorb, suflarea tinereții,
Redă-mi în patimi, taina firii,
Redă-mă mie, iar vieții.
Redă-mă noapte, iar lumină,
Să leg privirii, cutezanță,
Redă-mi suplețea genuină,
Redă-mă mie iar, speranță....
Poezie de Constantin Obadă despre speranță, destin, suferință, sfinți, noapte, iubire, bine, viață, lume, luminăDe pe culmea unor vise,
Strălucim lumii, abise.
De când zborul lui Apollo,
O zărim, când ici, când colo.
De pe surele oceane,
Noi ecouri, zarea sună,
Când, din valuri, pe ecrane,
Clarul lunii, se adună.
De pe piscul...
Eu..., nu-s decât un suflet,
Rătăcitor, prin stele,
O strajă, ce nu preget,
Din cale, vremii mele.
Eu..., nu-s decât un suflet,
O stingere-n văpaie,
Ce nu s-ar vrea, nici urlet,
Nici strigăt de bătaie.
Eu..., nu-s decât un...
Mii de streșini, curcubee,
Umbresc, chipuri visătoare,
Prelungind, peste bordeie,
Strălucita lor candoare.
Cei ce n-au voit să steie,
Umbre, prispei visătoare,
Prelungind, vechi curcubee,
Zac, în neagra lor uitare!
Vine, calmă, noaptea clară,
Strălucind lumii, abise,
Pe când luna, mai sprințară,
Trage, cumpăna de vise.
Stele sfinte, par fecioare,
Îndrăgite de luceferi,
Pe când pacea-n fiecare,
Mai tresare, când trec neferi!
Noaptea,...
De ce nu stați, duioase clipe,
Să dați speranțelor, un leac,
Cu simple zbateri din aripe,
Nu ogoiți, un ev sărac.
Dragă mi-e țara, din pravili bătrâne,
Zidită-n glorii, de armii române.
Dragi, îmi sunt, Craii gândirii semețe,
Ctitori de datini, de legi voronețe.
Dragă mi-e țara, doinirii române,
Cu freamăt de frunze, și fluiere-n stâne.
Dragi,...
Poezie de Constantin Obadă despre țară, povești, omenie, oameni, români, primăvară, lege, inimă, bine, răuCând tineri, noi titani, purtăm în zărvi tarhaturi,
Să smulgem din țâțâni, milenii strânse-n haturi,
Noi toți cu arme vechi, zorind în bătălie,
Am îngropat tristeți, ce sfâșiau o glie.
Când tineri, noi titani, broșam la stăviare,
Să...
Durerile, de veacuri, stau să piară,
Dar..., unii mari esteți, amărăciunii,
Mai toarnă încă, la smintita moară,
Să macine..., din patima minciunii.
Eterne racili, viclenesc în viață,
Câtor răi..., nu dăm și azi favoruri,
Pe când,...
Stau, în cumpănă de vis,
Tristă catedrală,
Trag în sus, icoană mi-s,
Trag ân jos, mi-s boală.
Care Zeu, mă dă acum,
Cumpănă fântânii,
Să mă tragă fete-n drum,
Să le mângâi sânii!
Limba, nu-i decât pădurea,
Ramuri, care mișcă versuri,
Frumusețea, e securea,
Care-i taie din eresuri.
Ritmuri noi, sunt geniale,
Când mustesc, de poezie,
Când deschid o altă cale,
Cu sublim, de măiestrie!
Un vânt nebun, a scuturat,
Podoabe de frunzare,
Doar brazi-n verde saturat,
Sfidează lumi, în zare.
Așa, mereu, de mii de ori,
De când venim încoace,
Renasc în pomi, aceleași flori,
Neliniște și Pace.
Din vâlceaua unor vise,
Gândurile, dau lăstare,
Dăscălind, vechi paraclise,
Strălucesc icoane-n soare.
Din vâlceaua unor vise,
Adevăruri..., rebronzate,
Primenesc, mereu deschise,
Doruri vii, de libertate.
Din vâlceaua unor...
Slăvite Mai, visării noastre,
Tu, multora, le întârzii,
Când zările, ți-s mai albastre,
Altarul, sfintei poezii.
De câte ori, slăvești ponoare,
Ori pomi, sterili la rădăcini,
Nu porți tu vini, că nu dau floare,
Armatele de...
Nopțile cu mii de stele,
Sună-n cântecele mele.
Zile lungi, cu zări senine,
Trag nădejde, de mai bine.
Nopțile, de duhuri pline,
Sună-n cărțile divine,
Dar, în noaptea cărții mele,
De citești, prinzi mii de stele!
Mor copii pe drumuri, iar Biafra..., plânge,
Mor..., visând la pâine, înecați în sânge.
Foamea, în orbite, crește globii mari,
Prin stomacuri urlă, hoarde de tătari.
Omenire surdă, care miști rachete,
Cum lași tu să moară, un popor...
Poezie de Constantin Obadă despre rușine, copii, foame, viitor, uitare, sânge, credință, pace, iubire, viațăCând dulcea mea bunică, mi-a spus, că în iubiri,
Mor, visele urâte, și visele-s subțiri,
Că basmele cu zmei, sunt pilde din viață,
O purpură de vis, îmi flutură pe față!
Suav, am râs atunci, cum râde o mireasă,
Când, dusă spre iubiri,...
Poezie de Constantin Obadă despre vis, râs, urâțenie, lacrimi, copii, iubire, ochi, față, zi de naștere, viațăCând au plecat băieții, să moară în război,
Erau câmpii mănoase, și bine, pe la noi,
E drept, mustea în oameni, speranța de pitac,
Căci, veșnica nevoie, stă-n pluguri de sărac.
Dar, cei ce i-au mânat, departe de zurbavă,
Ideea de...
Poezie de Constantin Obadă despre război, bogăție, nevoie, speranță, acasă, sărăcie, timp, oameni, moarte, bine
