Peste satul adormit,
Luna picură jăratec,
Vânatul doarme liniștit,
În frunzișul singuratec.
Truditorii de pe câmpuri,
Viselor acum sunt pradă,
Câte-un câine, în răstimpuri,
Curmă liniștea-n ogradă.
De unii oameni, trebuie să te ferești mai rău ca de lupi.
Mai rău ca de lupi, trebuie să te ferești de oameni.
Era o liniște la școală,
Cum rare ori o întâlnești,
O liniște, patriarhală,
Din o mie una de povești.
În anii grelelor răstriști,
Făclie-ai fost în noapte,
Tu-i îndrumai pe comuniști,
Spre zări mai luminate.
Peste satul adormit,
Luna picură jăratec,
Doarme vântul liniștit,
În frunzișul singuratic.
Tainică, odihnitoare noapte,
Vin' durerea de mi-o frânge,
Să n-audă zvon și șoapte,
Biata inimă, ce plânge.
Din Tomis, am plecat spre larg,
Cu nava noastră: „Libertatea”,
Și cu „Dreptatea” la catarg,
În drum, uimim străinătatea.
Drapelul rășu-nvolburat,
Stindard victoriilor țării,
Ca un mesaj îndepărtat,
Străbate larg, cuprinsul zării.
Hai s-o cântăm tovarăși, această zi de iarnă,
În care bucuria, ne-a încolțit în prag,
Această zi măreață, în care monarhia,
Strivită pe vecie, căzu sub roșu steag.
Stătea monarhul țeapăn, pe tron ca un păianjen,
Și-n plasa-i...
Pe strada unde locuiesc,
Au înflorit castanii.
În floarea lor, azi deslușesc,
Trecutului, toți anii...
Pe ulița mea, până ieri,
Tăcută și pustie,
Nu înfloreau nici primăveri,
Nici raza bucuriei.
Pe-atunci, în poarta ei...
C-o moarte vieți-i sunt dator,
C-o moarte, fiecare,
Dar cât trăiesc pentru popor,
Să cânt, să lupt, cu-nflăcărare.
În viața asta, nu mi-i dat,
Să trec nepăsător,
Ci gândul meu înaripat,
Să fie șoim, în zbor înalt.
Când răsare blânda lună,
Cu un dulce, trist regret,
Ea în suflete adună,
Nerăbdarea, în secret.
Liniștea încet o lasă,
Să coboare-n orice loc,
Noapte bună-n orice casă,
Și iubirilor..., noroc.
Poezie de Constantin Obadă despre secret, regret, liniște, suflet, tristețe, noroc, acasă, casă, lună, noapteSă vorbim de nebuloasă, de-nceputurile vechi?
De dureri care și astăzi ne mai sună în urechi?
Să vedem iarăși în față, șiruile-a mii de robi,
Cum deasupra lor mai cată, să-i sugrume, neam de corbi,
S-ascultăm din nou chemarea, unora,...
Poezie de Constantin Obadă despre durere, față, hoţi, viață, mamă, sânge, națiune, trecut, amintire, muncăAșteaptă-mă diseară-n crâng,
Ori treci bădăță pe la poartă,
Și vezi-mă de râd ori plâng.
De-oi râde veselă pe-afară,
Te du voios, dar ocolește stâna.
De-oi plânge cum plângeam aseară,
Așteaptă, pân' răsare luna,
Și de-oi putea, cu...
A fost odată. Am îndurat,
Și chin și umilință,
Și noaptea vieții de argat,
Cu aspră suferință.
A fost odată. În neguri,
Acum pe tot o cheamă,
E viața solului răpus,
Cum o dorea stăpână.
Noi biciul l-am simțit ades,
În...
Poezie de Constantin Obadă despre umilință, bunul simț, simț, suferință, durere, nume, viață, noapte, lume, poeziePe strada unde locuiesc,
Au înflorit castanii.
În floarea lor, întrezăresc,
În viitor, cu anii...
Vezi tu tovarășe furnalul,
Cum duduie în cincinal?
Aici mai aprig fierbe-oțelul,
Mai repede ca Bistra-n val.
Uzina pare-aici în noapte,
Un post de luptă-naintat,
A cărui brațe acum poate,
În schimbul doi le-a încleștat.
Și...
Lasă greul vieții tată,
Dă-l la naiba de ciocoi,
Pune mâna pe lopată,
Hai cu mine la război.
Să zdrobim întâi dușmanul,
Care bate la hotare,
Și ne-om răfui la anul,
Cu ciocoiul pe ogoare.
Plină toată de iubire,
Ca o poamă pârguită,
Nestatornică în fire,
Dor cu dor într-o suită.
A venit într-o rochiță,
Tremurată de suspine,
O dulceață de fetiță,
Să-i dezleg iubiri senine.
Cu o cosmică alură,
Înclin zeilor galactici,
O săgeată de lumină,
Cu un arc din polul arctic.
Multe inimi cântă grave,
Cu o rară măiestrie,
Eu, încerc, niscai octave,
Cu o pană sidefie.
Mulți mai sunt care prind fluturi,...
Apropo de viziuni,
O prisacă poți s-aduni,
Dacă scazi pe rușinoase,
Dintre cele arțăgoase,
Noi proverbe dau ocol,
Cu tupeu de Si-bemol,
Cei cu barbă, joacă rol,
Cele stele rușinoase,
Ruginite și pioase,
Cu durerile-nrudite,
Se...
Poezie de Constantin Obadă despre viziune, cădere, revoluție, durere, dorință, sânge, poeți, rău, stele, soare
