Mai slăvit visării noastre,
Multora tu întârzii,
Chiar de-s zările albastre,
Aura de poezii!
Chiar de uzi cu apă vie,
Pomul trist și infantil,
N-o să-ți crească razachie,
Tulburând al vieții stil.
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeAstmatic recompun conture,
Din vremea când eram flăcău,
Când fremătam ca o pădure,
Când eu eram stăpânul meu.
Vederea uită vechi conture,
Dar mintea sprintenă de Zeu,
Mai freamătă încă pădure,
De simt stăpân că sunt tot eu....
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeArămind amurgul iară,
Vremea sună solitară,
Dor de vis în prag de seară,
Eu vibrez iubirea-n pară.
Foșnitoarele poiene,
Cată ochii cu sprâncene,
O cohortă de lumină,
Mă sărută când se-nclină.
Tot altarul de jăratec,
Piere...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeCupola cea albastră de-ar ține ani în șir,
Chiar soarele iubit ar nimici natura,
Tot ce-i în jurul nostru-ar fi un cimitir,
Iar setea fără margini ar devora făptura.
Dar nu se-ntâmpl-acestea și nori îmbietori,
Chiar și-n pustiuri duc,...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeCând lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeTristețea unor vechi biserici,
Simțirea noastră o mângâie,
Când prin altare fără clerici,
Adie-o boare de tămâie.
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeDrumul meu e drum de piatră,
Sfărâmat de mii de roți,
Ca un cântec trist de șatră,
Din ghiocuri și netoți.
Ce duhuri nevăzute poartă,
Povara sorții, ispitind?
Nădejdea e o biată artă,
Ce-și taie creanga-ncet iubind.
Și de-o...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeMi-i sufletul atât de trist,
În dimineața asta clară,
Cum e credința întru Crist,
Dogmatica ei milenară.
Și mă învălui în noian,
De sonuri care bat în tragic,
De parcă am primit un an,
Și tot în jur îmi pare magic.
Mă mângâie...
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeCând trec prin sate cu mașina,
Și mai zăresc case cu stuf,
Simt cum se tulbură lumina,
Și timpul prinde-n nări năduf.
Și mă cuprinde o tristețe,
Că mai apar în drumul meu,
Cupole-n ochiuri plângărețe,
Rămase de la Dumnezeu....
Poezie de Constantin Obadă despre tristețeDe câte ori prin cimitire,
Mă poartă pașii după moarte,
Răzleț sorb tainic elixire,
Dorinței vii zburând departe!
Un freamăt veșnic de viață,
Mă cheamă-n triluri din cuibare,
Încât îndoliata-mi față,
Vioaie dintre morți apare....
Poezie de Constantin Obadă despre tristețe
