Când lutul aleargă! (I)

Când lutul aleargă! (I)

Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Din tați în bunici el bate cărare,
Și sprinten sare-n joc la sărbătoare.
Necazuri n-are și dureri nu-l cearcă,
De moarte râde când plânge, parcă,
Și trece lin prin toate ca o barcă.
Când soare torid, când vânturi când ploaie,
Năpraznice bat și pomii îndoaie,
El stă neclintit iubire-n văpaie,
Și viața îi curge în trai norocos,
Visarea-l cuprinde în brațe frumos,
Și nu vede că-l trag tentacule-n jos.
Când lutul bătrân mai trage picioare,
Din tați din bunici el simte-o chemare,
Și plânge mut de-i joc la sărbătoare.
Necazuri are, dureri îl cearcă,
De moarte plânge când râde o parcă,
Și trece sunând ca-n țipăt de țarcă.
El stă vlăguit de soartă în ploaie,
Cu viața ce-i curge în trai dureros,
Visarea-i cuprinsă în braț spongios,
Se sparge și vede tentacule-n jos.
Și lutul lui rece,
Se strânge, se trece,
Și vesele parce,
Acum îi dau pace,
Și râd în terțină,
Cântarea divină:
Mai multă lumină.
Când lutul tânăr aleargă-n picioare,
Demult e bătut și el în cărare,
Când ciclul etern reintră-n mișcare!