Nu mai stați!

Nu mai stați!

Când aud pe unii cum vorbesc de moarte,
Mă cuprinde-o spaimă, un gigant delir,
Istovit de muncă și-nsetat de carte,
Caut alte spații cu alt elixir.

Poate că acolo n-or să vină iară,
Moartea cea terestră cu cortegiul ei,
Va fi poate-n spații numai primăvară,
O viață simplă în eternul ei.

Eu nu cred să fie nici o lege strâmbă,
Care să frâneze marea galaxie,
Ele nasc într-una și etern se schimbă,
Pe când moartea lumi-i doar o jucărie.

Față de giganții care nu-i vedem,
Unde-atunci să caut moartea morții mele?
Doar speranței noastre visele-i încredem,
Spoind foile curate cu polen de stele.

Și ne facem temple, dincolo de nori,
Pe când viața trece în candori banale,
Și te pune-n faptul că trebuie să mori,
O..., până atunci, zburați voi gânduri negre.