Subtile mantii aurii,
Și dintre brazi sună vioara,
Visării noastre poezii!
O lume crudă se desprinde,
Din coapse de necunoscut,
Cum fața viselor întinde,
Dorinți spre cel ce i-a plăcut!
Oricând natura-i minunată,
Chiar dacă dor dureri din plin,
Căci o nădejde repetată,
Noi idealuri îi declin!
Gândirea-n sine se destramă,
Dar ea revine-n orice om,
Cum veșnicia dintr-o poamă,
Renaște-n fiecare pom!