Sfinxul, șuieră-n pustie:
„ Voi, neputincioșii oameni,
Sunteți doar, zădărnicie !
Umbra mea, e colosală,
Și stăpână pe pustie.
Umbra voastră, n-are fală,
Că-i curată parodie ”.
Faraoni, nu sunt de veacuri,
Pe când eu, eternitate !
Nilul, trece peste maluri,
Oameni, dune însetate.
Ți-i credința cam bizară,
Timpul, trece omenirea,
Om din om revine iară,
Tu, îți macini nemurirea.
Și în pulbere te treci,
Azi ești plin de ironie,
Mâine însă, ai să pleci,
Cu simunul, în pustie !