Toamna! (II)
Caiet - Poezii - Laborator - 1969
Vînturi multe-au scuturat,
Lumea de frunzare,
Numai bradu-nfumurat,
Verde-i până moare.
Așa mereu de mii de ori,
De mii de ani încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și pace.
Vînturi multe-au scuturat,
Lumea de frunzare,
Numai bradu-nfumurat,
Verde-i până moare.
Așa mereu de mii de ori,
De mii de ani încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și pace.
Unde-i vremea lumii care,
Flori purta în roza ei,
Unde buruieni amare,
Erau smulse cu temei?
Azi maestrul vremii noastre,
Simțitor la buruian,
Radios, solemn, albastru,
Vede-n toți un nou Luchian.
Dragă mi-i țara cu datini străbune,
Zidită-n istorii de armii române.
Dragi îmi sunt Domnii cu gânduri semețe,
Pioși ctitorind minuni Voronețe.
Dragă mi-i țara carpaților roată,
De-i timpul senin de vântură zloată.
Dragi îmi sunt...
Revăd altare părăsite,
Cum cată fumuri de tămâie,
Figuri de vedenii obosite,
Cum sinistre încă mai mângâie.
Icoane supte de credința,
Atâtor buze, tremurate,
Adânc cum tulbură ființa,
Cu pătimiri îndurerate.
Revăd altare...
Un vânt nebun a scuturat,
Natura de frunzare,
Doar brazi-n verde saturat,
Sfidează lumi în zare.
Așa mereu de mii de ori,
De când venim încoace,
Renasc în pomi aceleași flori,
Neliniște și Pace!
Zboară visul meu spre lună,
Oglindit în marea nopții,
Și din flori de stele-adună,
Dor muiat în taina minții!
Eu sunt un om dintr-o sinteză,
Suit în vârf de piramide,
Cu timpul lumii metereză,
La noi grădini Semiramide.
Natura mea mereu galantă,
Tu m-ai ucis din prima clipă,
O..., cum erai de ignorantă,
Dar vai, eu sunt oricum risipă!
Adormit subtil de gânduri,
văd o lume neștiută,
pe când sufletul,
afară,
pe-o bancă,
de aseară,
cu alt suflet care-l știe,
logodindu-se în taină,
sorb imensități,
tăcerii.
Miezul nopții cerne stele,
peste suferinți rebele,...
Firave fire de noroc,
Sclipesc sfioase-n cale,
Ca niște flori de busuioc,
Cu iz de osanale.
Iar eu duios cu visul meu,
Privesc senin clepsidre,
Uitând că mă golesc mereu,
Necunoscute vidre.
Venim, trăim, plecăm mereu,...
În sinea mea, ascult un ornic,
Cum bate ritmul în secunde,
Cum visul vechi și nestatornic,
Prezentul lumii mi-l ascunde.
Eu lupt cu pravila gândirii,
Să smulg perdeaua de-ntuneric,
Să cadă formele iubirii,
Sărmanul cânt, ce-i...
Cine știe taina humii,
Doritoare de abise,
Tremurând în carnea lumii,
Flori de dor, și flori de vise?
Cine știe cum se-mbie,
Perla fin-a suferinții,
Colo-n apa străvezie,
Ori în scoica slab-a minții?
Cine-n patimă de-abise,...
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi....
Sunt o livadă de imagini,
Ivită-n prag de căi bătute,
Să coc eternele imagini,
Cu raze încă neștiute.
Nu poți zbura prin căi lactee,
Până nu știi planeta toată,
Nu poți iubi fără femee,
Nici zămisli a lumii roată.
Sunt o...
Când tuna prin nouri pe lume veghează,
Când fiece undă se-mbracă c-o rază,
Când cântă ai somnului ginii nătângi,
Tu tremuri şi plângi.
Când tuna aruncă o pală lumină
Prin merii în floare-nşiraţi în grădină,
La trunchiul unuia pe tine...
Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streşină era un codru vechi
Şi colonadele erau de munţi în şir,
Ce negri de bazalt se înşirau,
Pe când deasupra, streşina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în...
Dacă treci râul Selenei se face pare că sara
Deşi-ntr-a soarelui lume eternă noapte nu ţine.
E-o sară frumoasă - adormită deşi este ziuă.
Aerul ea vioriu, miroasele florilor mândre
Adormitor se ridică din oştile florilor mândre;
Într-un...
În mări de nord; în hale lungi şi sure
M-am coborât şi am ciocnit cu zeii,
Atârnând arfa-n vecinica pădure.
M-am îndulcit cu, patima femeii,
În stele i-am topit aurul din plete,
În poale-am scuturat piatra cameii,
Din ochi i-am...
Decum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?
Se-ngrijeşte, gospodină
De-nfloreşte si sulfină,
Căci plutise val de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.
A găsit toată gradina...
Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână,...
În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câţiva au ucis,...