Pământ străbun, al țării mele,
Tu, porți în sânul tău, comori,
Cetăți pe umeri și castele,
Și-n brațe, arcuri câte flori.
Pământ străbun, al țării mele,
Tu, ești nădejdea vremii noastre,
Noi, te păzim sub soare, stele,
De când,...
Uneori..., când chem trecutul,
Joc de umbre și canoane,
Trist..., refac în minte chipul,
Blând, al sfintelor icoane.
Amărât, îl văd pe tata,
Ca și el, sunt toți cumetrii,
Mama, leagănă covata,
Eu, scâncesc, la colțul vetrii....
Durați-mi vise poartă nouă,
Să pot intra ca orișicine,
Cu flori de gând muiate-n rouă,
Visării dulci, iubirea-n sine.
Viața e o imensă livadă,
Noi fructele ei.
Dar niciodată nu mai revenim pe vreo creangă.
Suntem ca niște scoici din care am plecat,
fără drept de a ne mai întoarce.
Singura mulțumire, știința că urmașii ne-or mai pomeni.
Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.
Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi...
De la mine pân' la tine
Numai stele şi lumine!
Dar ce sunt acele stele?
Sunt chiar lacrimile mele
Ce din ochii-mi au zburat
Şi pe cer s-au aninat
Cum se-anină despre zori
Roua limpede pe flori!...
Vărsat-am multe din ele...
Înconjurat de cele șapte cetăți
ale devenirii întru poezie
dorința
melancolia
tristețea
necazul
nefericirea
nenorocul
și
dragostea
poetul
își trece
grădina cu flori
de la
lectură incognito
la...
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete...
S-a ivit în poarta zării,
Zâna albă, călătoare,
Și-a făcut, să dau uitării,
Vara zilelor cu soare.
Grațioasă, în ogradă,
Numai voaluri de mireasă,
Din hermin-a pus broboadă,
Și la garduri și la casă.
Pe grădina vlăguită,
A...
Dimineți eterne, joacă,
Sarabande foșnitoare,
De utrnie, când toacă,
Râd și flori și stupi, în soare.
Nucii, străji în cetățuie,
Mai umbresc argintul zării,
Doi hurmuzi, în cărăruie,
Rouă picură, uitării.
Duioșii, icoane...
De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aş alege-o de flori plăpânde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrân;
Eu n-aş alege lira vibrândă de iubire,
Ci ccea care falnic îmi cântă de mărire,
Cu focul albei Veste...
În lacul cel verde şi lin
Răsfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâşâind.
Dumbrava cea verde pe mal
S-oglindă in umedul val,
O stâncă stârpită de ger
Înalţ-a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă...
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam...
Dimineți în aer joacă,
Piruiete foșnitoare,
De utrenie când toacă,
Râd și flori și stupi în soare.
Nucii, străji în cetățuie,
Mai umbresc argintul zării,
Doi hurmuzi, în cărăruie,
Rouă picură uitării.
Duioșii, icoane sfinte,...
Pământ stăbun..., al țării mele,
Tu, porți în sânul tău, comori,
Cetăți pe umeri și castele,
Și-n brațe, arcuri, câte flori.
Pământ stăbun..., al țării mele,
Tu, ești nădejdea vremii noastre,
Noi, te păzim, sub soare, stele,
De...
Grabnic, cheamă lung, sirena,
Crește zarva dimineții,
Zorii, duc luminii, trena,
Ca și munca, traiul vieții.
Larg prin porțile deschise,
Oamenii, duc zorul, râvna,
Stăpâniți de gânduri, vise,
Ei în treacăt își dau mâna.
Zeii...
Las ferestrele, deschise,
Către viață, către vise,
Luminișuri de pădure,
Gândurile prind conture,
Anii, câți au mai rămas,
Stau, în minte, la taifas,
Și cu glasuri de aramă,
Pe cei duși, parcă îi cheamă.
În tăcerile de sară,...
Uneori, când chem trecutul,
Joc de umbre și canoane,
Trist, refac în minte chipul,
Blând, al sfintelor icoane.
Amărât îl văd, pe tata,
Ca și el, sunt toți cumetrii,
Mama, leagănă covata,
Eu, scâncesc, la colțul vetrii.
Vitle,...
Tu, gândire omenească,
Ești, grădina mea cu flori,
Vreau altoiuri noi, să-ți crească,
Din seninuri, fără nori.
Printre miile de ronduri,
Sclipitoare, ard, și stele,
Lumineze drum, în gânduri,
Cea mai pură, dintre ele!
