Amintiri răzlețe, leagă gânduri,
De stăruință, bolii fără leac,
De răzvrătirea, unuia sărac,
De vechi iubiri, uitate în iatac,
De norul, care, nu se vrea opac,
Amintiri, nu mor des scrise-n rânduri!
Doruri, patimi, gânduri, vise,
Visuri crude, dulci narcise,
Valuri, munți, deluri, coline,
Vise vii, ucise vise,
Toate trag, nădejdi de bine,
Din iubiri, ce zac ruine.
Trec, în barca tinereții,
Arta lumii-n zor poeții,
Iar cu...
Ferestrele vieții, stau deschise,
Spre largul mărilor astrale,
Cum stau poiene, îndrăgind narcise,
Cu patimi dulci, de lumi florale.
A nopții palidă crăiasă,
Dezvăluindu-ne minciuna,
Aceiași vrajă sfântă lasă,
Să ne iubim,...
Iubirea mea, de patimi plină,
Strunită-n dorul de izvoare,
Ogoaie setea de lumină,
Când stăruie, în vechi ponoare.
Dar, de cântarea mea nu lasă,
Ispita unor noi altare,
Retras, în sinea mea acasă,
O dau pierzaniei, când doare.
De nu mai rabd..., acele vise,
Spoite-n vorbe dulci, narate,
E, c-au murit, viclean ucise,
Atâtea doruri, ne-mpăcate.
De nu mai rabd..., acele vise,
Scăldate-n cântece blajine,
E, c-au murit, viclean ucise,
Iubiri, ce zac acum,...
În vadul vremilor, senin,
Partidul, curge armonie,
Și-n vadul vremilor ce vin,
Aduce, altă omenie,
Asemeni visului creat,
Legat, cu mii și mii de gene,
El recrează, leat cu leat,
Simbolul dragostei perene,
Unde-i vremea, lumii care,
Flori purta, în raza ei,
Unde, buruieni amare,
Erau smulse, cu temei.
Azi, maestru-n barbă hâtru,
Simțitor, la buruian,
Radios, taie cu-n schiptru,
Anemone..., de Luchian.
Abia cuget, cugetarea,
Când, cuprins de vâlvătaie,
Furtunos, cum urlă marea,
Urlu, strigăt de bătaie.
Cine știe, să-mi descrie,
Ochii stinselor abise,
Versul ars, de poezie,
Setea dorului, de vise?
Cine știe, să mângâie,...
În mine, zac, un soi de vise,
Muiate-n sinea lor, adâncă,
Dureri, din veacuri vii, ucise,
Ades, renasc în mine, încă.
Tăcut, ascult, ispita clară,
Cum toarce, firul răzvrătirii,
Dar, cugetând, seară de seară,
Fac loc, în sinea...
Un suflet trist, de potârniche,
Răpusă, de un om nebun,
Mai bate încă, din aripe,
Când, toate, i se suprapun.
O clipă-n gestul lui nevolnic,
Când, o apucă radios,
Mai vede, puiul, nestatornic,
Zburdalnic și gălăgios.
Am ajuns,
acuma,
către,
neânvins,
dar din mine,
toate, toate s-au,
prelins.
Am ajuns,
acuma,
către ce-am,
visat,
dar cobor,
în mine,
ultimul,
versant.
Încă nu-s,
țărână,
largului cuprins,
dar, când va să...
Când zile trec, când zile vin, și soare e în toate,
Tu, lume dragă, ești un vis, un dor de libertate.
Când nopți revin, când nopți nu trec, și beznă e în toate,
Sărmană lume, cum presimți, dureri, înfricoșate.
Dar, din tărie de granit,...
Cum cad, rostogolite poame,
De aspra vântului, poruncă,
Eu, cad în golul unor rame,
De dorul meu, nespus de muncă.
Acolo-n taină, mă desferec,
De visul patimii stelare,
Când trec în templul de-ntuneric,
Umbrit, de umbra vremii,...
Timpul vieții, pare încă,
Valea lumilor, adâncă,
Când îl vezi, suind pe maluri,
Când îl simți venind din valuri!
Timpul vieții, curge una,
Cum a curs dintotdeauna,
O prezență, mereu veche,
Care sună, în ureche!
Strugurii, sunt copți pe dealuri,
Dar, în lumea lor, prevăd,
Tremurate idealuri,
Tulburate, cum se-așed.
Și n-or sta, în cumpănire,
Cum să stau eu, în iubiri,
De mă prinde-o limpezire,
Caut, crema altei firi!
Și m-afund în...
Nopțile cu mii de stele,
Sună-n cântecele mele.
Zile lungi, cu zări senine,
Trag nădejde, de mai bine.
Nopțile, de duhuri pline,
Sună-n cărțile divine,
Dar, în noaptea cărții mele,
De citești, prinzi mii de stele!
Slăvite Mai, visării noastre,
Tu, multora, le întârzii,
Când zările, ți-s mai albastre,
Altarul, sfintei poezii.
De câte ori, slăvești ponoare,
Ori pomi, sterili la rădăcini,
Nu porți tu vini, că nu dau floare,
Armatele de...
Din vâlceaua unor vise,
Gândurile, dau lăstare,
Dăscălind, vechi paraclise,
Strălucesc icoane-n soare.
Din vâlceaua unor vise,
Adevăruri..., rebronzate,
Primenesc, mereu deschise,
Doruri vii, de libertate.
Din vâlceaua unor...
Un vânt nebun, a scuturat,
Podoabe de frunzare,
Doar brazi-n verde saturat,
Sfidează lumi, în zare.
Așa, mereu, de mii de ori,
De când venim încoace,
Renasc în pomi, aceleași flori,
Neliniște și Pace.
Limba, nu-i decât pădurea,
Ramuri, care mișcă versuri,
Frumusețea, e securea,
Care-i taie din eresuri.
Ritmuri noi, sunt geniale,
Când mustesc, de poezie,
Când deschid o altă cale,
Cu sublim, de măiestrie!
