Pământul, pare supărat,
De-atâta îndrăzneală,
Că omul, singur și-a durat,
O cale..., siderală.
Și ca să-l tulbure glumeț,
Deprinderea-i isteață,
C-o pulbere de Voroneț,
Îl mângâie..., pe față.
Visam..., că sunt, în vremuri ideale,
Nici nori păgâni, nici valuri în furtună.
Visam..., că cerul, i-o albastră vale,
Din care, stele, luna-n basm adună.
Visam..., că zbor, năier, peste limanuri,
Unde nu-s legi, cu libertăți cusute....
Adorată, divină,
Poesis.
inima ta bună,
strânge toată,
dragostea lumii!
Lira mea suie pe cale.
Toți alergăm la,
țărmurile tale,
însorite.
Orga ta duioasă,
ne cântă, ne cheamă,
universul inimii,
epopei,
de,
Pace!...
Steluțe albe, troieniți,
Prin țara mea de glorii,
În lunile când reveniți,
Fiori, din apriorii.
Când ați întins hlămida grea,
Romanilor, în vale,
Cu sânge rece cumpănea,
Traian cel drept, o cale.
Iar când, din vreme v-ați...
Ce demon, curge prin artere,
De mă cutremur, când respir,
Durerile, filtrate-n ere,
De-al vieții dulce elixir?
Ce demon, steaua mea săracă,
O lunecă în depărtări,
De pare-o genială joacă,
Tot haosul de întâmplări?
Ce demon,...
Dorm trubadurii vechi, în stradă,
Ca florile-n ghivece sparte,
Arareori, câte-o baladă,
Mai stăruie-n cântări deșarte.
Atunci, o pură fantezie,
Mă poartă-n burguri medievale,
Doar aura de poezie,
Uitând, istorii criminale.
Cetate vie, străjuind cu dealuri,
Cuibar rotund, de vatră strămoșească,
Mereu, tu crești, din frământate valuri,
Monumentale, sfinte, idealuri,
Mereu, tu, Iași, mândrie românească.
Mai mor..., copiii lumii, azi,
Pe continentele vecine,
Cum mor, pădurile de brazi,
În ritm, de gatere străine.
Mai mor..., atâtea doruri vii,
Speranțe-n tinere vlăstare,
Cum mor, adesea, ciocârlii,
Cu zborul, frânt, în aripioare....
Din dorul vieții au crescut,
Speranțele, copile,
Dar, dorul vieții a trecut,
Viclean profet, prin zile.
Iar când să zic: mi se cuvin,
Dup-așteptări deșarte...
Mărinimosul meu destin,
Mă ferici..., cu moarte.
Cei adulați acuma, mâine,
Vor sucomba, în carul timp,
Când cerberul, eternul câine,
No să-i primească în Olimp.
Căci gloria, în veci nu iartă,
Măsluitorii de talent,
Și nu există-n lume, artă,
Să le ridice, monument.
În crâmpei de fantezie,
Văd, domnițe cuvioase,
Cum citesc, din poezie,
Scene dulci și amoroase.
Șiretind duios cu ochii,
Inocentelor fecioare,
Strâng sub faldurile rochii,
Voluptate și candoare.
Noaptea-n tainice unghere,...
Din cercul unor, vagi ecouri,
Ispite vechi, mai dau târcoale.
Dar, cerul, e secat de nouri,
Adio-n lanul meu, cereale.
Vai...! Buruieni pe orice brazdă,
Buiace, cresc, și-mi spun pe nume,
Cu anii, toate mă vor gazdă,
De-aș fi...
Afară-i zloată, urlet, frig,
Stau lângă sobă, dogorit de vise,
Motanul, sforăie covrig,
Iar eu, regret grădinile ucise.
O cugetare, râde-n prag,
Treci timp ursuz, să vie primăvara,
O clipă, văd, tot Maiul drag,
Și biruind urâtul,...
De n-ar fi zbateri trecătoare,
La carul soartei omenești,
De n-ar fi setea, de visare,
Noi, n-am mai crede, în povești.
Nici n-am zbura, în vaste spații,
Pătrunse, de eternul, gol,
Ca să fixăm, prin constelații,
Repere..., viselor...
O ceață densă, vineție,
Posacă, ca un biet arici,
Coboară, ca o erezie,
Din capul, unor venetici.
Pădurile, adânci, par moarte,
De jocul tulbur, delirant,
Când clipele, se sparg deșarte,
De steiuri sure, de versant....
Fiecare ram,
tremură,
regretul fructelor,
furate,
iar,
sub coaja lui,
sbârcită de tristeți,
mustește,
încet,
speranța,
primăverii!
Golașe ramuri, plâng amarul,
Podoabelor, în veci, furate,
Cum plâng, icoane triste, varul,
Cupolelor..., decolorate.
Duioase ramuri, rebegite,
Mai resemnate, plâng durerii,
Când, prin artere, prelungite,
Dospesc, podoabe, primăverii.
Noi, am crezut, în șerpi cuminți,
Când s-au jurat, că n-au venin în gură,
Ades, am fost, mai buni părinți,
Străinilor, cu drept, la-nvățătură.
Zburdau în funcții, șerpii toți,
De bine, au crescut, ditai balauri,
Dar, la răstriști,...
Aș vrea, să fiu, un ger polar,
Să-ngheț minciuna-n fașă,
Să nu mai fie-n lume far,
Și la săraci, nănașă.
Aș vrea, să fiu vulcanul viu,
Să-i torn în plete, lava,
Ca sub acest, divin sicriu,
Să-i piară-n lume, slava.
Ca omul bun și darnic,
E tot pământul țării,
Podoaba lui, frumoasă,
Mereu, e-n devenire.
El, suie din mândrie,
Carpații-n largul zării,
Și zarea, o coboară,
Pân' la limanul mării.
Și tremură de ciudă,
Când, nu-i dăm,...
