(1)...în ultima stare a materiei...
Cer striat al sfintei mele ciuperci,
miriapozi cât fulgerele – şi-aceleaşi
furnici de crom,
şi spuma laptelui, printre argele,
şi nuferii negurii
pe limba vineție a norului de duminică,
şi-aceiaşi...
Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați oral vorbind
De trăit probabil vor trăi așa urmașii urmașilor noștri
Noi grăbiți din fire suntem doar niște împiedicați în propriile noastre idealuri
Elanul nostru soci al cultural...
Iubesc, tarlaua țării, cu grâna colectivă,
Ca primăvara Mai-ul, cu teiul, deopotrivă,
Iubesc umana muncă, în ritmuri cadențate,
Cu zorul și cu sporul, care-o-ndrăgesc, în toate.
Iubesc, satele mândre, cu noi cușme de țiglă,
Tăiate de...
Iubesc..., tarlaua țării, cu grâna colectivă,
Ca primăvara, Mai-ul, cu teiul, deopotrivă,
Iubesc..., umana muncă, în ritmuri cadențate,
Cu zorul și cu sporul, care-o-ndrăgesc, în toate.
Iubesc..., satele mândre, cu noi cușme, de țiglă,...
Timpul, joacă tragedie,
Cerul, plânge cu toți norii,
Toamnă, zor de cununie,
Unde-s anii mei, feciorii?
Vechi podgorii, dorm în crame,
Florile, pe câmp, ucise,
Toamnă, curcubeu de poame,
Unde-s cântece și vise?
Nu mai...
Atâtea gânduri stau să vie,
Din lumea încă ne-ntrupată,
De parcă marea tragedie,
N-am fi jucat-o niciodată!
Eu o ascult cum înfioară,
Aceiași sfântă desfătare,
Până lumina ei stelară,
Aprinde-n suflete alt soare!
Lăsați-mi calea mea, deschisă,
Spre lumea, care-o întrevăd,
Nu-i tragedia-n fond ucisă,
De n-are-o umbră, de prăpăd!
Lăsați-mi calea mea în urmă,
Și căutați, un trai mai bun,
Căci unu-n vise când se curmă,
Cei tineri, veșnic, îl...
Mi-i sufletul atât de trist,
În dimineața asta clară,
Cum e credința întru Crist,
Dogmatica ei milenară.
Și mă învălui în noian,
De sonuri care bat în tragic,
De parcă am primit un an,
Și tot în jur îmi pare magic.
Mă mângâie...
Atâtea gânduri stau să vie,
Din lumea încă ne-ntrupată,
De parcă marea tragedie,
N-am fi jucat-o niciodată.
Eu o ascult cum înfioară,
Eterna sfântă desfătare,
Când cu lumina ei selară,
Aprinde-n suflete alt soare.
Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună!
Şi mucoasa limânare sfârâind săul şi-l arde.
Şi-n această sărăcie, te inspiră, cântec barde ¬
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.
Un regat pentr-o ţigară, s-umplu...
Cei mai dezinvolți – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum știu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,...
