Voi..., surate stele!

Voi..., surate stele!

Pe voi..., surate stele,
V-am iertat..., ce să fac,
Așa-i românul,
Mai uită..., mai lasă...
De! O-ți fi avut și voi,
Imponderabilitățile voastre...
Mă rog..., concepții de astre.
Dar..., ascultați...
Cel mult, într-un mileniu,
Omenescul meu geniu,
Cu maxim de viteze,
O să vă cosmoviziteze,
Pe toate...
Stați suratelor treze!
„ Sunt țării astre,
Așteptările voastre ”
Stele..., stele din tării,
Vă iubesc, ca pe copii.

Dar norocul vostru, stele,
Stă, în gândurile mele,
Dumnezeul meu de sus,
S-a dus...
să mă cate,
pre pământ.
Mie,
vouă,
Dumnezeu,
de o vreme,
sunt..., doar eu,
Omul!

Dar, mai bine să-mi țin gura,
Timpului, îi dau măsura.
Stele..., adorate,
Vă-ndrăesc, pe toate.
A condeiului peniță,
cere-acum, îngăduință,
într-un tempo...,
pur galactic,
pe un cosmos,
portativ,
ca să-ncheie,
fără liră,
prima lui...,
cosmopoemă.
Scrisă anume,
pentru voi:
adorate...
și visate...
stele!