Balada Mihnea si baba: Cand lampa se stinge la negrul...

Balada

Mihnea si baba:

Cand lampa se stinge la negrul mormant
Atinsa de aripi, suflata de vant;
Cand buha se plange prin triste suspine;
Cand raii fac planuri cum au a retine
În barbare lanturi poporul gemand;
Cand demoni si spaime pe munti se aduna
De urla la stele, la nori si la luna,
Într-una din pesteri, in munte rapos,
Un om oarecare intra curajos.



În pesterea Carpatilor
O oara si mai bine
Vezi templul pacinatilor
Ce cade in ruine.

Aci se fac misterele
De babe blestemate,
Ce scot la morti arterele
Si harcele uscate.

Aci se fierb si oasele
În vase aurite,
Aci s-adun frumoasele
Cand nu mai sunt dorite.

O flacara misterica
Da palida lumina;
Iar stalpii in biserica
Pareau ca se inclina.

Si liliecii noptilor
Ce au aicea locul,
Ascunsi in harca mortilor,
Umblau sa stinga focul.

O baba, ce oroarele
Uscasera in lume,
Tot rascolea vulvoarele,
Soptind incet un nume.

S-aude un zgomot de pasi pe aproape,
Cum calca strigoiul cand va sa dezgroape
O tanara fata... Colo... Ascultati!
Sa fie satana cu ochii de focuri?
— ,,Hei! Cine sa calce in negrele-mi locuri,
Se-ntreaba batrana... aici nechemati!..."
Ea zice, si-n umbra un om se arata
Cu ochii de sange, cu fruntea uscata,
Teribil ca locul in care intra.
— ,,Batrana, el zise, iti fa datoria!"
Si vorba-i, cum geme in zid vijelia,
Din colturi in colturi grozav rasuna.

Asculta-ma, doamne, aveam in ostime
Un fiu oarecare vestit in multime
Prin luptele sale; era fiul meu;
Placut ca seninul, frumos ca o floare
Si pentru aceasta mai stam eu sub soare.
Era pentru mine al meu Dumnezeu,
Si pentru aceasta m-am dat in pierzare.
Sa-l fac intre oameni ferice si mare,
Am dat al meu suflet la negrul tartar.
Tu stii mai departe. Ce? gemi de turbare!
Vrei sangele mumei, tu vrei razbunare,
Loveste! Na sanul, tirane barbar!
Caci viata imi este acum blestemata.
O! cum nu pot oare sa sorb asta data
Si zilele tale, si sangele tau!
Dar nu pot, caci fiu-meu in ultima-i stare
Opri orice mana a da razbunare.
Tirane! Vezi prada-ti, vezi cugetul sau.
Pe urma, c-o mana uscata si arsa,
Într-una din harce un sange ea varsa,
Si, dandu-l lui Mihnea, ii zise: Sa bei!
E sangele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare,
E cald si e tanar, cum vrei tu, barbare;
Na, soarbe, sau eu sorb p-al tau, de nu vrei.

Toti mortii din mormanturi,
Cu ghearale-nclestate,
Ca frunzele uscate
Ce zbor cand sufla vanturi,

Spre Mihnea alerga;
Iar varcolacii serii,
Ce chiar din luna pisca
Cand frunzele se misca
În timpul primaverii,
Tipand, acum zbura.
Soimanele ce umbla
Ca vijelii turbate,
Colore desirate
Cu forma ca o turla,
Din munti in vai calca.

Un glas in multime teribil gemu
Si ceata inferna indata tacu.

Oriunde vei merge sa calci, o, tirane,
Sa calci p-un cadaver si-n visu-ti sa-l vezi,
Sa strangi tu in mana-ti tot maini diafane
Si orice ti-o spune tu toate sa crezi.
Sa-ti arza plamanii d-o sete adanca
Si apa, tirane, sa nu poti sa bei,
Sa simt