Ni-i dat să trecem prin lumină,
În zodii noi de suferință,
De câte ori n-am dus potopul,
De griji, la mare biruință?
Căci scrie clar în sfânta carte,
Cum Noe-a strâns în barcă toate,
Noi, mergătorii mai departe,
Am strâns din...
Poezie de Constantin Obadă despre astrologie, îngrijorare, suferință, libertate, pământ, sfinți, luminăUnii și astăzi mai gândesc:
Fericit a fi înseamnă,
Trai, huzur cu ce-i lumesc,
Făr' a muncii ritm, ce-ndeamnă.
Când scriu mi-e capul o morișcă,
Ce strânge-n gânduri lumea largă,
Iar din simțirea mea ce mișcă,
Cântul curge ca o bragă.
Când scriu mi-e capu-o recuzită,
Sclipiri de gânduri, bune, rele,
Simțirea de-i cumva dogită,
O pun să sune...
De câte ori un gând obscur,
Apare-n mintea vremii straniu,
Reversul lui sublim azur,
Ne luminează din alt craniu.
Iubirea minții-n setea ei,
În pragul tinereții noastre,
A scăpărat sori din scântei,
Azurul ei topind dezastre.
Adormit în gânduri pure,
visez roiuri anateme,
lumi nemaivăzute,
pe când sufletu-mi,
uitat afară,
pe o bancă,
de aseară,
cu alt suflet care-l știe,
logodindu-se în taină,
sub imensități tăcerii.
Noaptea cade-o ploaie deasă,...
Poezie de Constantin Obadă despre bancheri, păcat, fericire, cugetare, uitare, ploaie, suflet, iubire, noapte, floriȘi astăzi unii mai gândesc,
Că fericirea-nseamnă,
Huzurul traiului lumesc,
C-a muncii ce nu-ndeamnă.
L-am căutat pe Dumnezeu,
Și am văzut că sunt chiar eu.
M-am curbat sfânt curcubeu,
Ca să beau ape mereu.
Când cinstesc pe Dumnezeu,
Mă cutremur însumi eu,
Doamne, Doamne, Dumnezeu,
Lasămă în eu mereu,
Zarea mea de curcubeu,
Să...
E toamnă plină când m-aplec,
Cu vârfuri noi spre rădăcină,
O clipă-n ramuri mai petrec,
Apoi cobor către tulpină.
Acolo eu mă simt profund,
Ca universul fără margini,
De gerul cosmic când m-ascund,
În coaja ei ca-n mii de oameni!
Când mori e-o trecere finală,
Pe care-o-ncepi din primăveri,
Când caști risipă-n nicăieri,
Apoi te amăgești c-o vară,
S-aduci făină în cămară,
S-o ai în toamna solitară,
Când regretând să plângi vioară.
Că prea devreme-a iernii...
Ce simte toamna, când te-apleci,
Cu vârfuri moi spre rădăcină?
Când clipe-n ramuri mai petreci,
Cu dorul tău către tulpină?
Acolo-n sinea ta profundă,
Regreți iubirile pierdute,
Dar cum ți-i firea-n veci rotundă,
Trci culmea...
Mă joc cu limba ca un melc,
Ce trece singur lin grădina,
Dar, până s-o rimez cu tâlc,
Zorind, îi primesc lumina.
Sperând, trăiește-te acum,
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Căci în noianul de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi....
Eu știu prea bine c-am să mor,
Și martor mi-i norocul,
Că viul lumii-i trecător,
Sublim e numai jocul.
Din el ades ce readmir,
E sloboda uitare,
Noianul vieții elixir,
E-o boare-n nemișcare.
O biată iarbă dac-aș fi,
M-or...
Stau poemele nescrise,
Arcuite-n mii de vise,
Ce-așteptați copii minune?
Noi veniți, cu-nțelepciune,
Să mai sprinteniți o vreme,
Cu subtile, noi poeme,
Carul lumii care trece,
Carul lumii care vine!
O..., Doamne-n clipa morții mele,
Regretele mi-or da binețe,
Cu toate căile de stele,
Ce le-am bătut spre bătrânețe.
Iar tinerețea-mi dulce floare,
Mijind în fund de galaxie,
Va pâlpâi ca o paloare,
Topindu-se în veșnicie.
De...
Poezie de Constantin Obadă despre regret, bătrânețe, clipă, tinerețe, moarte, eternitate, oameni, steleMă strâng în haina mea striată,
De vremuri care m-au surit,
Cu o mișcare-ntârziată,
Și plâng de parc-aș fi murit.
Mă uit acum în vis,
Și uite văd cum vin băieții,
În dealul liniștii să-mi stingă,
Un cânt uitat de-a lungul vieții.
Plânge-n mine amintirea,
Clipelor care s-au dus,
Împletindu-se cu firea,
Celor care urcă-n sus,
Tot voind dreptate țării,
Îndeobște mai greșesc,
Dar la fel ca valul mării,
Mă retrag să mă-ntregesc.
Amintiri îmi plâng de voie,...
Poezie de Constantin Obadă despre dreptate, greșeală, pedeapsă, eroism, crimă, infractori, amintire, pietre, trecut, viațăNe stingem unică visare,
Sfioși în fum de lumânare,
Ce-i pentru soare-o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți nici geniu?
Ce-i pentru stele-o licărire,
Când licărul e nemurire?...
Poezie de Constantin Obadă despre aventură, vis, ironie, spirit, imortalitate, fum, suferință, geniu, măsură, jocuriAscuns miracol, te tot caut,
Prin nebuloase de păreri,
Te chem cu sunete de flaut,
Din lumea ta de nicăieri.
Dar tu din ceruri fără nori,
Nu te arăți decât târziu,
Când viața lumii stă s-apună,
Mereu în scânduri de sicriu!
Nu...
Cine știe, cât e viu,
Unde-i crește de sicriu,
În ce pom în ce pădure,
Poate toca c-o secure,
Legănată-ncet de vânt,
Cum sunt iote pe pământ,
Cine știe cât e viu,
Ierbii sevă ori pustiu,
Mai devreme ori târziu.
Din cer senin din care pică,
Luceferii pereni în noi,
O rază uneori voinică,
Ridică lumii vremuri noi.
Din alte ceruri cade bruma,
Luceferilor pe pământ,
Să învioreze huma,
Norocul vieții cu un cânt.
Din alte ceruri mai...
