De multe ori un gând obscur,
Apare-n lumea vremii straniu,
Dar pitrocit prin larg azur,
Uimind lucește-n pur uraniu.
Din taina minților scăpat,
În pragul tinereții noastre,
Miracole care-au săpat,
Iubirea lumii morții zestre....
De stele și comete,
Cum tremură-n tării,
De sori ce au pereche,
Mai poți acum să scrii?
De când e viața minte,
De toate s-a tot spus,
În tomuri de cuvinte,
Cum stau când jos când sus.
De cerul care pică,
Disimulat în noi,...
În turnul meu sunt multe fețe,
Drăguțe simple și istețe,
Cu mers felin ca de pantere,
Ce vin oricum din alte ere.
Căci nu te iartă nici în glumă,
Să zici că sug cum suge-o turmă
Că nu-ți cresc bine purandeii,
Odoare scumpe,...
Acolo-n inima pădurii,
Din visul veșnic omenesc,
Mai caut tainele naturii,
În stihuri ce întrezăresc.
Aici la portul dintre vise,
Stau strajă mută-n cumpănire,
Când mă întreb în ce abise,
Voi fi uitat, ca orișicare.
Eu știu prea bine c-am să mor,
Oricum mi-o fi norocul,
Căci totul este trecător,
C-așa se vede-i jocul.
Sublim e numai focul,
Dar, dintre toate ce admir,
E veșnica uitare,
Căci pe eternu-i elixir,
Nimic nu e mișcare.
Ni-i dat să ducem iar urgia,
Unui potop de suferință,
Dar, cum i-e firea, România,
L-o trece-n mare biruință.
Durați-mi vise poartă nouă,
Să pot intra ca orișicine,
Cu flori de gând muiate-n rouă,
Visării dulci, iubirea-n sine.
Străbat în mine alte lumi,
Din vremi cândva barbare,
Împăunat în pisc de culmi,
Presimt a lor mișcare.
Dar vântul care bate lin,
Și-mi mângâie doar fața,
El poate-abia începe-un drum,
Ce mântuie viața.
În sinea mea, ascult un ornic,
Cum bate ritmice secunde,
Cum visul vechi și nestatornic,
Prezentul lumii mi-l ascunde.
Eu lupt cu pravila gândirii,
Să smulg perdeaua de-ntuneric,
Să curgă-n vremea mea iubirii,
Cu forme-n cântec...
Poezie de Constantin Obadă despre prezent, vis, adevăr, vechi, zi de naștere, vreme, iubire, lume, steleSe rupe cornul lunii de gânduri fulgerate,
Mor visele iubirii și patime curate,
Acuma caut cuiburi de vis în galaxie,
Să împletesc speranțe un an sau poate-o mie!
Dorm istorii milenare,
Sub pământuri roditoare,
Ape spală mii de chipuri,
De cetăți, acum nisipuri.
Câte-o piatră mai colțoasă,
Amintește de vreo casă,
Câte-o frunză împietrită,
Vechi porticuri strălucite.
Numai oamenii...
Poezie de Constantin Obadă despre istorie, dorință, oameni, pietre, acasă, casă, nume, vechi, cer, bineÎn margini vechi de vise moarte,
O altă lume se-nfiripă,
Seducătoare, ori deșartă,
Ea dăinuie eterna clipă.
Gândirea numai acum nu-i nimeni,
Tenace-i tânăra iubire,
Din necuprinsul unor cremeni,
Ce scapără de înoire.
Să ne...
Poezie de Constantin Obadă despre frumusețe, tinerețe, cugetare, lume, clipă, moarte, vechi, iubire, noapte, visCând mă jucam cu bunicii,
aveam nu știu cum credință,
că bunicul seamănă cu Ceahlăul,
iar bunica cu Sfânta Ana,
ogoind din horn arșița verii.
În ochii lor blânzi,
îmi oglindeam nevinovăția,
iar din lacrimile lor sorbeam,
uneori...
Și moartea asta cum pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Nu poți stimabile s-o-njuri,
Suavă cum ușor zâmbește.
Atunci te cuprinde-o milă,
Și parc-ai vrea să o săruți,
Și-ncepi cu dânsa o idilă,
Când ea rămâne, tu te muți.
Pe nesimțite-am devenit,
Nevoia altui exemplar,
Deși nu par îmbătrânit,
Eu simt din mine cum dispar.
Și simt cum gânduri de profet,
Din culmi de vremi leagă un vis,
Pe când eu suflet de poet,
Din haos sting abis.
Eu nu știu...
Poezie de Constantin Obadă despre nevoie, bunul simț, simț, haos, poeți, cugetare, suflet, vis, lume, zi de naștereSfârșitul l-am gândit prelung,
Când osteneam să schimb pământul,
Când timp aveam, să sar s-ajung,
Din spații crude, infinitul.
Dar, m-am trezit că drumul meu,
Cu mii de drumuri se-ntretaie,
Că tot eternul Dumnezeu,
Nu-i decât...
Ninge din imperiul vremii,
Cer albit cu dulci imagini,
Ninge-n toamna anatemii,
Bucurie printre țarini.
Ninge lin din plin alene,
Clinchete de zarvă-n străzi,
Fulgi ușori clipind din gene,
Mâine vor fi toți zăpezi.
Strălucita...
Poezie de Constantin Obadă despre prietenie, bucurie, povești, minune, iubire, noroc, toamnă, vreme, moarte, cerEu sunt un om dintr-o sinteză,
Suit în vârf de piramide,
Cu timpul lumii metereză,
La noi grădini Semiramide.
Natura mea mereu galantă,
Tu m-ai ucis din prima clipă,
O..., cum erai de ignorantă,
Dar vai, eu sunt oricum risipă!
Poezie de Constantin Obadă despre ignoranță, grădină, risipă, natură, timp, clipă, zi de naștere, lumeMi-i sufletul atât de trist,
În dimineața asta clară,
Cum e credința întru Crist,
Dogmatica ei milenară.
Și mă învălui în noian,
De sonuri care bat în tragic,
De parcă am primit un an,
Și tot în jur îmi pare magic.
Mă mângâie...
Poezie de Constantin Obadă despre magie, glumă, tragedie, credință, tristețe, suflet, toamnă, vis, dor
