Un grup de luptă răspândit, în munți, într-o pădure,
Bloca cărări de labirint, poienelor cu mure,
Să n-aibă dușmanii pe-aici decăt frunzări amare,
Să piară lăcomia-n ei și setea de-nbuibare.
Dintr-o viroag-adăpostit, un neamț obtuz,...
Bunicii mei s-au dus demult,
Doar în gândire-i mai ascult,
Și-i văd ades atât de clar,
De parc-aș fi cu dânșii iar!
Cea mai cinstitî logică,
este a celor sărmani, săraci și suferinzi!
Eu nu știu pendularea lumii,
Nici seatea oarbă de abise,
Ci doar cutremurarea humii,
Când strânge-n dor eterne vise!
Eu nu știu fala cum să-nchin,
Rotundă-n perla suferinții,
Căci în puterea-mi stă venin,
Abia-ncolțește floarea...
Se frânge cornul lunii din gânduri fulgerate,
Ne mor iubirii vise, și patime curate,
Acuma urci pe cioburi de vis o veșnicie,
Ca să inspiri speranța cântării ce-o să vie,
Eu strălucesc altare, ce-ntineresc dorinții,
Chiar dacă lumea...
Sperînd, vieții dăi acum,
Prisos de farmec pe-acest drum,
Căci în noianuri de acumi,
Stă taina ta și-a-ntregii lumi.
Oriundea-i fi pe-al vieții drum,
Sperând, trăiește-te acum,
Să nu lași valuri de acumi,
Naiv, dorindu-ți alte lumi.
Natura-mi pare o pisică,
Ce viclenește, biata-mi clipă!
De când mă știu sortit durerii,
Eu simt că-i cresc prinos plăcerii!
Și mă-ntreb de ce comoară,
Gândirii ce mi-a dat-o mie,
De ce să fiu o primăvară,
Ca să mă prindă-n...
Poezie de Constantin Obadă despre natură, comoară, eternitate, femeie, farmec, primăvară, clipă, bunul simț, simțO biată iarbă dac-aș fi,
M-aș tăvăli cu toții,
Și cât de mult m-or umili,
Cu visul meu nepoții.
Ori dac-aș fi un falnic pom,
Ivit de mine-n lume?
În sihla-ngândurată,
Voi, tăietori cu chip de om,
M-ați mai ucide-odată,
Câți nu...
Limbajul meu e submarin,
În marea limbii vălurită,
În periscop am cer senin,
În josul ei alge nutrite.
Căci iar de moale am picat,
În vremuri mai primare,
De ea subit m-am apucat,
Să-i sorb eternele nectare!
Adesea zicem repetând:
O..., Primăvară! Vină!
Când jocul vieții-n noi mustind,
E dornic de lumină.
Iar Primăvara, ascultând,
Chemării vremii noastre,
Apare-n clipe surâzând,
Uimind cu zări albastre.
Adesea zicem repetând,...
Poezie de Constantin Obadă despre primăvară, jocuri, copii, vinovăție, vreme, oameni, vin, viață, soare, luminăPăreri subtile-n haină nouă,
Golesc conturi de viață,
Cum soarele pe-un câmp de rouă,
Din morți slăviți tristă paiață.
Tot publicați, republicați,
Banalități fidele,
Oricum vi-i teamă, așteptați,
Un meteor din stele.
De teamă zilnic cu mult zel,
Comiteți infinite,
Calvare care par șrapnel,
De schije răstignite.
Dar va veni un meteor,...
Și-n vis te chem sfios iubire,
Când aș putea să fiu mai îndrăzneț,
Dar nu pot trece peste fire,
Dorința unui crez isteț.
Când mă trezesc, mă șii în brațe,
Sublimul tău în traiul meu,
De-acum cine o să îmi răsfețe,
Iubirea până la...
Un singur nume-a fost de-ajuns,
Să tulbure cazarma solitară,
Visărilor ce s-au ascuns,
Și ordin toți de primăvară.
Vis sedus din patima uitării,
L-am sădit în cugete lumină,
L-am stropit cu valurile mării,
Să-ncolțeasc-o eră mai virgină.
Știu păcate care o să-l dreagă,
Știu ispite care-i poartă pică,
Știu și calea lui pribeagă,
Știu și steaua...
Poezie de Constantin Obadă despre fanatism, inteligență, seducție, tentație, suferință, păcat, minte, vis, luminăCum vânturi bat adesea lin,
Cu doruri mari romanțe,
Fermecătorul lor declin,
Alunecă-n distanțe.
De stele și comete,
Cum tremură-n tării,
De vise deochete,
Din lungi călătorii,
De sori cum au pereche,
Sublim am vrut să scriu.
Dar vai ce lume veche,
Și Doamne câți o știu,
De când e viața minte,
Mereu spumos s-a scris,
În...
Unde ești tu tinerețe,
Să roiesc timpul cu tine,
Să mă simt în toate bine,
Să eman de frumusețe.
Tu natura mea ingrată,
M-ai ucis din prima clipă,
Tu rămâi mereu galantă,
Tu comoară, eu risipă.
Poezie de Constantin Obadă despre frumusețe, tinerețe, comoară, risipă, natură, timp, clipă, bunul simț, simțCând mă gândesc cum mă jucam,
cu mustățile bunicului, cu fusul bunicii,
cum scânceam la ei, și ei râdeau, și se veseleau,
iar mai târziu, când îmi spuneau povești,
mi se păreau niște profeți,
cu ochii blânzi și vioi, cu priviri clare,...
Se frânge cornul lunii de gânduri fulgerate,
Mor vise de iubire, mor patime curate,
Acum să caut cuiburi din vid nemărginirii,
Eu împletesc speranțe, dar cu tăria firii!
