Oricum le scriu, nimic nu-mi place,
Căci, toate, mi se par absurde,
O ciudă-n nervi, împlântă ace,
Când văd, cum zac, cuvinte surde!
Nu vreau, să cânt, eterne goluri,
Nici chiar, universala jale,
Nici boala, marilor simboluri,
Ci...
Aceiași dragoste aștern,
Să urci spre glorie eternă,
Cum din istorie se cern,
Iubiri din dragoste maternă!
Și mai aștern covor de zor,
Roit de-o inimă fierbinte,
Ca tot ce pare trecător,
Să creasc-aducerii aminte!
De dragul
oamenilor
am
sângerat
în coclauri
să piară
balauri.
De dragul
lor
am
suportat
nevolnica
ură
ca
pasărea
inimii
să urce
veacul
în
stele!
De dragul
oamenilor
cer
acum
o vorbă
bună
oarecum...
Mi-i dor de cumpăna fântânii,
De scârțâitul ei prelung,
De vorbe care dau românii,
Când revederile s-ajung!
Mi-i dor de târgul care încă,
Mai poartă dranițe de brad,
De cântăreți slujind în luncă,
De ape bulbucate-n vad!
Mi-i...
Vremea troienește drumuri,
Oglindite-n gânduri clare,
Cum se pierd adesea râuri,
Ce străbat până la mare!
Tulburate visuri seacă,
Cetățui de ani lumină,
Când cu umbra lor săracă,
Mai îmbracă vreo ruină!
Nici iubirea nu mai...
Poezie de Constantin Obadă despre sărăcie, vreme, vis, suferință, cugetare, iubire, umbră, lumină, poezieAm început iară o filă,
Râvnită-n gânduri lapidare,
Tiranică și fără milă,
O vreau sunând numai vioare!
Deaceea-mi curg lumini de tonuri,
Cascadă înspumându-mi fluviu,
Căci nu mă sting vechimi de tronuri,
Ci scapăr a etern Vezuviu!
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Chiar de mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Când trage cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Din tot ce-am scris nu-s toate bune,
Nici n-au ades luciri de perle,
Dar vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scară unor stele.
O trudă zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Deși cobor încet la vale,
Cu osemintele-n desagă,
Regretul meu pășește drag,
Și urc și eu înc-o spirală.
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Deși curg slove lapidare,
De taina muzei sunt pătrunse,
Când trage-n cumpeni visătoare,
Lumini care mai stau...
Doru-mi cântă-n luncă ochi-mi,
Cum dădeam binețe vara,
Cu iubire strâns iubirea-mi,
Când din liniști cade seara.
Nu tot ce-am scris vă pară gruie,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vruta sufletu-mi să puie,
Fuștei la scara unor stele.
Deși mi-i slova lapidară,
De taina muzei e pătrunsă,
Când trage-n cumpăniri de seară,
Lumina care stă ascunsă.
Deși cobor încet la vale,
Cu oseminte în desagă,
Regretul meu mai urc-o cale,
Cu cei ce-mi sunt atât de dragi.
Nu tot ce-am scris vă pară bune,
Nici strălucirea lor inele,
Ci vrut-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la scara unor stele.
Din truda zilei lapidare,
De taina muzelor pătrunsă,
Eu trag la țărmuri de visare,
Lumina care stă ascunsă.
Nu știu de când cobor la vale,
Desaga grea de oseminte,
Dar regretând mai stau în cale,
Clipind aducerii aminte.
Nu tot ce-am scris sunt toate bune,
Nici giuvaeruri și nici perle,
Voit-a sufletu-mi s-adune,
Fuștei la soare, către stele.
Deci râvna zilnic lapidară,
De taina muzelor pătrunsă,
Spre alte țărmuri cată iară,
Lumina care stă ascunsă.
Tânăr teafăr trec prin lume,
Și-n gândire prind să scapăr,
Numai lumea mea anume,
Se vrea soare din luceafăr.
Deși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumuri noi gândirii clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de ușurință,
Întreb stămoșii după vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
Și-n grai...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, chibzuință, dorință, vinovăție, vreme, bunul simț, simț, lună, soare, poezieDeși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumuri gânduri clare,
Deșarta-mi Lună vrea Luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Cutremurat de umilință,
Strămoșii cerc în lung de vreme,
Dar toți sunt plini de chibzuință,
În grai, și-n...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, chibzuință, umilință, strămoși, dorință, vinovăție, vreme, cugetare, bunul simț, simțDeși mă simt în toate teafăr,
Deși bat drumul ca oricare,
Deșarta-mi lună vrea luceafăr,
Să iște dintr-un searbăd soare.
Mă mir de-această îndrăzneală,
Și nu știu ce strămoși să caut,
Căci toți sunt plini de chibzuială,
În grai,...
Poezie de Constantin Obadă despre mândrie, îndrăzneală, strămoși, dorință, vinovăție, iubire, bunul simț, simț, lună, soare
