Veniți la noi din toate colțurile lumii,
În augustul torid că-i sărbătoare,
Veniți să stingem vrajba vremii,
Cu cântece și jocuri fiecare.
Veniți la noi cu inima curată,
Căci noi cinstim pe toți cu omenie,
Cu vinuri vechi cu veșnică...
Poezie de Constantin Obadă despre vin, școală, cultură, jocuri, sărbătoare, măsură, omenie, vreme, vechi, inimăÎn dorul vremii am săpat,
Să crească floarea răzvrătirii,
Parfumul ei înmiresmat,
Să lege suflete iubirii.
Din mii de nopți am prins lumini,
Le leg cu noi apoteoze,
Vieții vise de grădini,
Iar morții cântece mai roze.
Poezie de Constantin Obadă despre parfum, grădină, lege, dor, suflet, noapte, moarte, iubire, vis, viațăIubirea mea de doruri plină,
Cu patimi de clare izvoare,
Ogoaie setea de lumină,
Ce stăruie în vechi ponoare.
Lumino tu tremurătoare,
Ce curgi din ochii mei 'n-adâncuri,
Când cați vieții o cărare,
Îmi luminezi și șes și smârcuri.
Tu arzi cu jarul tău potaia,
Ce calcă-n stepa mută spinii,
Când de pe mări tu picuri ploaia,
Tu germinezi...
Lumina mea tremurătoare,
Ca apa scormonind adâncuri,
Animă vieții o cărare,
Undind ades în șesuri smârcuri.
Dar jarul tău arde potaia,
Și stepe triste prinde-n cătini,
Când aduce lumii ploaia,
Și cântă dulce din noi cetini.
Privirea mea tremurătoare,
Când curgi din ochi scară-n adâncuri,
Când cauți vieții o cărare,
Tu luminezi și șes și smârcuri.
Dar azi în jurul tău puțini,
Când cați în stepe mute mlaștini,
Când cați din mări în ritmuri flori,
Tot...
Iubirea mea de patimi plină,
Ca dorul setei de izvor,
Ogoaie setea de lumină,
Secând din scara tuturor.
Cu aste mâini eu am săpat,
La temelii de vremuri,
Și cu sudoare am udat,
Dar ce ai..., parcă tremuri?
Din noapte am creat lumină,
Vieții grea apoteoză,
Cum ești rodul în grădină,
Am împletit cununi de soare.
Lumina mea iscoditoare,
Ca dorul vieții de adâncuri,
Ogoaie vreri mistuitoare,
Urcând pe scară cânturi.
Și-acele cânturi ce nu lasă,
Ispita unor noi izvoare,
Le ard în urma mea acasă,
Chiar dacă jalea lor mă doare.
Ochii dimineții,
îmbracă,
privirea soarelui,
și sărută cu ea,
oamenii,
mările,
munții,
și toate,
frunțile!
Ochii amiezei,
îmbracă,
privirea trudei,
pe care o culcă,
în paturi proaspete,
și verzi,
din care Anteii...
Dădui dureri, în roi de-a dura,
Să-nsenineze, chipul meu!
Dădui dureri, în roi de-a dura,
Să prind, contur, de Dumnezeu!
Și Doamne, cum te-am prins de bine,
Că-n chipul tău, eu, aburind,
Și Doamne, cum te-am prins de bine,
Eu, nu...
Toamna, trece-n straie mândre,
Ruguri, pline de lumină,
Și cum flutură din tundre,
Pare-o galeșă regină!
Și cum curge-n vin de vie,
Și cum râde-n ochii țării,
Pare-o sfântă poezie,
Scrisă-n ziua sărbătorii!
Oameni buni, sătui...
Poezie de Constantin Obadă despre toamnă, râs, sfinți, salariu, zi, oameni, poezie, vin, vis, zi de naștereDe ce..., în fiecare zi,
Mori tu, iubire oarbă?
Tu Doamne, n-o mai limpezi,
Când are chip, de babă!
Tu..., mori în fiecare zi,
Mori tu..., iubire oarbă?
Tu Doamne, n-o mai limpezi,
Vei fi demult..., o babă!
Te-aștept.., minunea mea, să vii,
Odată-n ritm cu vremea,
Să tescuim, doruri de vii,
Să fim, în rost cu lumea!
Te-aștept..., minunea mea, să vii,
În codrul meu, poiană,
Să bem, eterne, dulci tării,
Dorinței..., sfântă mamă!...
Poezie de Constantin Obadă despre minune, scris, zi de naștere, mamă, sfinți, timp, vreme, iubire, lume, poezieDe chinuri, m-am cam liniștit,
Sub crucea mea..., de fier,
Prieteni dragi, eu, v-am iubit,
Iubit să fiu..., nu cer!
Se poate..., să mai fi murit,
De când e lumea, lume,
Se poate..., să fi revenit,
Mereu..., sub alte nume!
Dar..., dacă nu mă regăsesc,
Cu cel ce sunt acuma,
Eternul, mi-l disprețuiesc,
Și-mbrac în taină..., huma!
Mărginiri de gând, sihastre,
Curg, in haos, liniștite,
Din priviri, mereu albastre,
Neguri, cad, mai îndulcite!
De-aș putea visa, o vreme,
Curgerea eternă-n spațiu,
L-aș chema, doar pe Horațiu,
Să ne spună, largi poeme!
De la-nceput, în veci e datul!
Altminteri, Doamne câte chinuri,
Căci toți am fi, ca necuratul,
Robiți, în patimi după cinuri,
Și revoltați, pe ordinea-ți divină,
Am fi cerut să pieri, chiar din lumină!
Moarte tot adună,
Lut, în văgăună!
Cine schimbă fața,
E doar pururi viața,
Oamenii sunt mulți,
Mulți, să-i tot asculți,
Dar, exist-o lume,
Rea din fire-anume,
Hâdă, ce nu curmă,
A durerii urmă!
Aruncați războaie,
Cum zvârliți...
Poezie de Constantin Obadă despre război, oameni, moarte, schimbare, ploaie, față, lume, viață, poezie
