Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge- antică fruntea ta;
Acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr; se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!
Metalica vibrândă a clopotelor jale
Vuieşte în...
Poezie de Mihai Eminescu despre geniu, voce, măreție, imortalitate, lacrimi, ochi, stele, tristețe, bunul simț, simțFirave fire de noroc,
Întrezăresc în cale,
Buchet dulceag de busuioc,
Stropit cu osanale.
Dar eu din el îmi fac un crez,
Cum n-a mai fost anume,
Ș-adâncul lumii meditez,
Deși port searbăd nume.
Așa cum apa mării-n vad,...
Poezie de Constantin Obadă despre noroc, ploaie, nume, apă, iubire, bunul simț, simț, zi de naștere, lumeStau în cuibul meu de vise.
Cumpănind încet abise,
Când cerc unul, cade-n stele,
Ca un dor printre zăbrele.
Sub pământuri roditoare,
Dorm istorii milenare,
Ape curg, spală nisipuri,
Din clipirea altor clipuri.
Pietre mici și colțuroase,
Sunt povești din alte case,
În frunzare împietrite,
Vechi porticuri strălucite.
Numai oamenii...
Cum moartea zilnic ne pândește,
Sfioasă pe la cotituri,
Mai credem că ne jinduiește,
Armonioasele făpturi.
Și ne cuprinde-o dulce milă,
Și parc-am vrea s-o sărutăm,
Uitând că searbăda idilă,
Nu-ncepe bine, când, plecăm!
Se frânge faima lumii, de gânduri fulgerate,
Și vise mor iubirii, și patime curate,
Acum eu caut cuiburi, stelare-n galaxie,
Să împletesc speranțe cu cântece, ce-mbie,
Să amăgesc cu daruri ce-ntineresc mereu,
Chiar dacă lumea mare,...
Te iubesc, ca florile de cireș,
când își leagănă petalele în mâine,
iubirile eterne.
Te iubesc cu imnuri soarele,
căci în oscilația ogorului meu,
tu ești pentru mine, soare, apă și aer!
Tu ești cântul meu suprem care,
mă învață să...
Poezie de Constantin Obadă despre merit, iubire, bine, minune, rugăciune, învățătură, fericire, comoară, flori, aerCe simte toamna, când te-apleci,
Cu vârfuri moi spre rădăcină?
Când clipe-n ramuri noi petreci,
Cu dorul tău către tulpină?
Acolo-n sinea ta profundă,
Regreți iubirile pierdute,
Dar cum ți-i firea-n veci redută
Trci culmea viselor...
Se frânge cornul lunii sub gânduri fulgerate,
Ne mor visări iubirii, și-mpătimiri curate,
Acuma ești prin roiuri veșnicie,
Să reanimi speranța cântării ce-o să vie!
Când strălucim altare din farmecul credinții,
Noi știm că lumea piere...
Poezie de Constantin Obadă despre farmec, eternitate, iubire, speranță, suferință, poezie, cugetare, lumeLa capete de vise moarte,
Un vis sfios se înfiripă,
Speranțele-i ne par deșarte,
Când vrea să zboare c-o aripă.
Gândirea lor n-o știe nimeni,
Tăria tânără-i tenace,
El scapără din niște cremeni,
O lume care încă tace.
Să...
Când plouă lung și monoton,
În toamne triste și târzii,
Din strălucitul meu balcon,
Roiesc un șir de poezii.
O lume stăruie de veacuri,
În vrerea mea care mă ține,
Cum stele licăresc din lacuri,
Comoara nopților senine.
O gamă grea de lungi bejenii,
Acordă orga suferinții,
Cu slava sfintelor ectenii,
Sporind cu ele faima ginții.
Fetițele cu ochelari,
Ascund atâtea dulci mistere,
Ca vise vii de cărturari,
Ce primenesc a lumii ere.
Când în lumină le pătrunzi,
Prin raza viselor striate,
Ca-ntr-o pădure te afunzi,
Dorințelor nevinovate.
Și parc-ai vrea...
Cu cât alerg în viitor iscoadă,
Trecutul mă cuprinde,
Dar cum a țării-s scriitor,
Mă schimb într-o rocadă.
Visul norilor din valuri,
E să picure-napoi,
Strălucite idealuri,
Care leag-a lumii ploi.
Visul stelelor nisipuri,
Stă în licărul profund,
Care leagă-n fel și chipuri,
Universuri ce s-ascund.
Visul dragostei statornic,...
Ne căutăm, ne-ncurajăm,
până ne-ngropăm,
ca să încolțească,
iarba fericirii!
Visul omenirii,
Visul fericirii,
Stă-n sensul rotirii,
Restu-i doar o glumă,
Mânjită cu humă.
Te duci acolo-n țări mai calde,
Unde dorm vise-n vechi smaralde,
Unde măslinii pe-orice cale,
Foșnesc din frunze, asanale.
Te duci în arca nemuririi,
Unde stau arte-n piscul firii,
Unde sublimele lăute,
Mai mângâie dureri știute....
Sunt o livadă de imagini,
Ivită-n prag de căi bătute,
Să coc eternele imagini,
Cu raze încă neștiute.
Nu poți zbura prin căi lactee,
Până nu știi planeta toată,
Nu poți iubi fără femee,
Nici zămisli a lumii roată.
Sunt o...
Între doi poli de lumânare,
Ne stingem, unică visare,
Ce-i pentru soare-o biată eră,
Pierdută-n sinea-i efemeră?
Ce-i pentru lună un mileniu,
Când n-are suferinți, nici geniu?
Ce-i pentru stele-o licărire,
Când licărul e nemurire?...
Natura poartă chip de om,
Și-i numai devenire,
Ca ramurile unui pom,
Rodește fructe-n fericire.
Natura poartă chipul ei,
Eternă devenire,
Balsamul florilor de tei,
Și cântec de iubire.
Fericirea mult visată,
E o trudă...
