Sfios te chem în vis iubire,
Când aș putea să fiu păgân,
Dar nu pot trece peste fire,
Dorința unui crez rămân,
Când mă trezesc mai simt pe față,
Savoarea ta, ușoară zare,
Cum ne învăluie-n distanță,
Și-n visul nopții iar răsare.
Noaptea-n liniște târzie,
Umple goluri și mistere,
Vis în har de poezie,
Drăgăstos săruturi cere.
Stau pe bancă lângă poartă,
Pironit în întuneric,
Doi salcâmi în ram mă ceartă,
Pentru visul meu himeric.
Un cocoș într-o...
Poezie de Constantin Obadă despre bancheri, conflict, liniște, întuneric, vis, mister, poezie, noapte, steleCând mă jucam cu bunicii...,
bunicul îmi părea cât Ceahlăul,
iar bunica duioasă ca Sfânta Ana,
care dintr-un ghem de horn, stinge vatra satului.
În lacul bunătății lor, mi-am scăldat copilăria,
iar din valul lor am sorbit iubirea, și...
Din cerul care pică,
Disimulat în noi,
Din raze ce ridică,
Luceferii șuvoi,
De stele și comete,
Ce tremură-n tării,
De mine deochete,
Din lungi călătorii,
De sori ce au pereche,
Sublim am vrut să scriu.
Dar vai ce lume veche,...
Voi spune clipei mele sfinte,
Tot oful care-mi dă târcoale,
Când prind din strașnice cuvinte,
Atâtea vise epocale.
Dar unde-i clipa? Pân' s-o prind...
Se pierde-n haosul din urmă,
Când alta lațul i-l întinde,
Nici nu-i născut și...
Cu noi se trec un șir de zile,
Din lungul șir neîntrerupt,
Tot tâlcul nu-i decât, copile,
O trecere pe dedesubt.
Slăvitul soare, sus în ceruri,
Și el se află dedesubt,
Tulburător roind din focuri,
O lume-i crește dedesubt....
Dumbrăvile neostenite de veacuri sorb din soare,
Lumini încremenite în ramuri și-n frunzare,
Cântări de mult apuse, în haina suferinții,
Le resimțim spasmodic doar când ne mor părinții.
Cărări șerpuitoare, sunt urme de picioare,...
Poezie de Constantin Obadă despre poezie, faimă, uitare, suferință, haine, apă, foc, soare, țară, ochiO..., aș sorbi un vin nectar,
Zdrobit de-o lungă frământare,
Iscată de un vast coșmar,
Și primenită lung prin soare.
Eu aș sorbi un vin amar,
Din tulburările sihastre,
Esențe pure de Cotnar,
Trecute-n nori prin zări albastre....
Nu-i greu iubirea s-o-nțelegi,
Când dulcea ei privire,
C-o simplă, sfântă-nvălurire,
Te leagă ani întregi.
Nu-i greu să suferi îndelung,
Pioasa ei chemare,
Ci cați să spinteci larga mare,
Rechini dacă te-ajung,
Nu-i grea...
Orașul pare o pădure,
Ca un imens ecuator,
Un curcubeu de ramuri dure,
Se plâng, se zbat, se trec de dor.
Lumea, pare veșnic altfel de cum este,
Când în sine, toarce unica-i poveste,
Cine-o înțelege și-i citește taina,
Aibă doar o grijă: să-i preschimbe haina.
Căci în goliciunea de splendori visate,
Poartă cu mândrie, veșnice păcate!
S-au tot iubit când erau tineri,
Sfioși în tainele iubirii,
Priviri din zbor ca niște neferi,
Dorinței lor în dorul firii.
El, Făt-Frumos, era mai mare,
Pe când ea, farmec de copilă,
A fost să moară el în stare,
Părinții când au...
Trec puntea stinselor suspine,
Arcată-n ere genuine,
Sub cerul ei vuiesc în ape,
Iubiri uitărilor aproape.
Iubiri târzii mai trag în valuri,
Zădărnicia unor maluri,
Sporite-acum inspiră milă,
Unde-i faimoasa lor idilă?
De...
Bătrânul domn a adormit,
În pajiștea visării sale,
Noi nu-l trezim, ci într-un mit,
Îl strălucim cu mii de stele.
Cândva a fost un om de rând,
Cum suntem toți în lume,
Dar toată vremea-i scrisă-n rând,
De mai vorbești anume....
Numai cu sportul, civilizația, nu câștigă decât forțe brute, animalice.
Ce rost au, oriunde și oricum, asemenea discuții, care,
întocmai ca niște paravane, ascund incultura și mitocănia unora.
Discuțiile sportive, dublate ori căptușite cu o...
Poezie de Constantin Obadă despre civilizație, plictiseală, sport, perfecţiune, haos, cultură, timp, moarteDin valea lumii mă desprind,
Un pisc, cu cap de cetățuie,
Și ca în dorul de colind,
Cântarea mea în slavă suie.
Și din rotirea mea roind,
Adâncul zărilor albastre,
La fel cum dorul de colind,
Renasc, cântării vremii noastre.
Cine știe taina humii,
Doritoare de abise,
Tremurând în carnea lumii,
Flori de dor, și flori de vise?
Cine știe cum se-mbie,
Perla fin-a suferinții,
Colo-n apa străvezie,
Ori în scoica slab-a minții?
Cine-n patimă de-abise,...
Ce-i pentru oameni veșnicia?
Nu-i decât joc cu poezia,
Nu-i decât gândul lor fantastic,
Spoit cu iz de vis romantic,
Căci între poli de lumânare,
Ne stingem unică visare.
Nu m-am născut c-au vrut părinții,
Deși atâta s-au iubit,
Ci-mpins de valul suferinții,
Minune unic-am venit.
Nu știu de unde viu,
Cât voi mai fi viu,
Cât sta-voi în sicriu,
Până iarăși viu,
Ierburi ori pustiu!
Poezie de Constantin Obadă
